Numărul şomerilor în Germania a urcat semnificativ în mai, pe fondul escaladării crizei provocate de pandemia de coronavirus (COVID-19) şi al impactului ei asupra pieţei forţei de muncă, arată datele publicate miercuri, 3 iunie, de Oficiul Federal pentru Muncă, transmit DPA şi Reuters, citate de Agerpres.
Numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă a crescut în mai cu 238.000, până la cifra ajustată de 2,875 milioane, în timp ce rata şomajului în Germania a urcat la 6,3%, de la 5,8% în aprilie. Analiştii se aşteptau la ca numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă să crească în mai cu 200.000
Oficiul Federal pentru Muncă a informat că a primit în mai solicitări pentru „Kurzarbeit” – program de lucru redus – pentru un total de 1,06 milioane de persoane, pe lângă solicitările din martie şi aprilie pentru 10,66 milioane de persoane. Dar nu toate persoanele pentru care s-au făcut solicitări vor fi în final incluse în schemă, a precizat instituţia.
„Kurzarbeit” a fost introdus pentru prima dată în perioada crizei financiare din 2008, iar companiile pot solicita ajutoare de la stat pentru a acoperi costurile care apar din păstrarea angajaţilor care muncesc mai puţin timp.
„Piaţa forţei de muncă rămâne sub o imensă presiune din cauza pandemiei”, dar rata şomajului nu a crescut atât de mult ca în aprilie, a apreciat Detlef Scheele, şeful Oficiului Federal pentru Muncă. Acesta a adăugat că în timpul crizei financiare din 2009 aproximativ 1,5 milioane de persoane au beneficiat de „Kurzarbeit”, dar acum „numărul celor incluşi în schemă este mai ridicat”.
Un sondaj efectuat de Institutul economic Ifo economic arată că numărul angajaţilor din Germania care muncesc mai puţin timp a crescut la 7,3 milioane, deoarece epidemia afectează majoritatea sectoarelor.