
Germania a respins în luna octombrie un număr mult mai mare de cereri de azil depuse de cetățeni sirieni decât în lunile anterioare, arată noile date publicate de Oficiul Federal pentru Migrație și Refugiați (BAMF). Evoluția marchează o schimbare semnificativă în politica de azil a Berlinului, în contextul în care guvernul condus de Friedrich Merz promite o abordare mai strictă în materie de imigrație.

Conform statisticilor BAMF, în octombrie 2025 au fost respinse 1.906 cereri inițiale de azil formulate de sirieni, comparativ cu doar 163 de refuzuri înregistrate între ianuarie și septembrie. Autoritățile germane invocă îmbunătățirea situației din Siria și o reevaluare a criteriilor de protecție.
La sfârșitul anului trecut, BAMF suspendase majoritatea deciziilor privind cererile siriene, după prăbușirea regimului lui Bashar al-Assad, făcând excepție doar în cazurile în care o altă țară din UE era responsabilă pentru procesarea cererii. De asemenea, biroul german a continuat să soluționeze dosarele care implicau persoane condamnate penal sau considerate periculoase pentru securitate.
„În cazuri individuale justificate, Oficiul Federal a emis și respingeri totale împotriva cetățenilor sirieni”, a precizat BAMF într-un comunicat oficial.
CITIȚI ȘI ► Bisericile, ultimul refugiu pentru străinii cu ordin de expulzare din Germania
Expulzări și noi acorduri cu Siria
Deși Germania nu efectuează expulzări directe către Siria din anul 2012, din cauza războiului civil, noua coaliție de centru condusă de Merz – aflată la putere din luna mai – a anunțat intenția de a întări controlul asupra migrației și de a refuza mai mulți solicitanți de azil, în special pe cei cu antecedente penale.
Începând cu sfârșitul lunii septembrie, BAMF a reluat procesarea cazurilor de „bărbați tineri, apți de muncă” care solicitau azil în Germania. Ministrul de Interne Alexander Dobrindt a confirmat că Berlinul lucrează la acorduri bilaterale cu Damascul pentru a facilita repatrierile rapide.
„Dorim să ajungem la un acord cu Siria în cursul acestui an și să începem prin expulzarea infractorilor, urmând ca ulterior să fie returnate și persoanele fără drept de ședere”, a declarat Dobrindt în septembrie.
