Germania, purtarea măștii în interior. Măştile sanitare ar trebui să fie purtate în continuare în spaţiile publice închise chiar şi după data de 20 martie, când Germania a anunţat că va renunţa la majoritatea restricţiilor antipandemice, a declarat șeful Asociaţiei Interdisciplinare pentru Terapie Intensivă şi Medicină de Urgenţă (DIVI), Gernot Marx.
„Purtarea măştii este o măsură de protecţie dovedită şi simplă. Ar fi o greşeală să renunţăm la ea înainte de a fi necesar”, a spus Marx. Landurile federale germane „ar trebui astfel să menţină obligaţia de a purta mască în spaţiile publice închise şi după 20 martie”, a adăugat el.
„Ziua Libertății” în Germania. Ce reguli rămân în vigoare după 20 martie
Guvernul federal a propus o lege care să fie aplicată din 20 martie şi care le conferă landurilor puteri mai limitate cu privire la impunerea de restricţii anti-coronavirus. Autorităţile regionale vor putea în continuare să impună purtarea măştii de protecţie în casele pentru bătrâni, spitale şi în transportul public, precum şi testarea în casele de bătrâni şi şcoli – însă aceste măsuri nu acoperă toate spaţiile publice închise.
Obligaţia de a purta mască sanitară în trenuri şi avioane rămâne în continuare în vigoare, la nivel naţional.
Acolo unde situaţia epidemică este în continuare serioasă, pot fi impuse şi restricţii mai stricte, cu aprobarea parlamentului regional.
Germania, purtarea măștii în interior: Proiect de lege criticat
Câteva landuri au criticat acest proiect de lege pe care îl consideră prea relaxat în contextul creşterii numărului de infecţii depistate în Germania. Decizia de a relaxa majoritatea măsurilor la nivel federal a fost însă convenită luna trecută în cadrul unei întruniri dintre cancelarul Olaf Scholz şi premierii landurilor germane.
Ministrul sănătăţii Karl Lauterbach, care a avansat acest proiect legislativ, a avertizat că prudenţa este necesară dar şi-a apărat proiectul de lege.
Autorităţile germane au înregistrat 237.086 de noi cazuri de infectări în ultimele 24 de ore, rata de incidenţă pe ultimele 7 zile ajungând la 1.496, un record de la începutul pandemiei. Numeroase cazuri de infectare se presupune că au rămas neînregistrate. 249 de oameni şi-au pierdut viaţa în ultimele 24 de ore, în uşoară scădere faţă de situaţia din urmă cu o săptămână. (Agerpres)