Volkswagen anunţă o amplă strategie prin care vrea să lase în urmă scandalul Dieselgate, ce a afectat puternic imaginea companiei.
Potrivit Monitorului de Botoșani, constructorul german va lansa nu mai puţin de 30 de modele electrice până în 2025 şi vrea să vândă două-trei milioane de unităţi anual, pentru ca aceste modele să ajungă la circa un sfert din vânzările anuale ale grupului. “Ne aşteptăm ca până în 2025 să vindem două, până la trei milioane de maşini pur electrice pe an”, explică Matthias Mueller, CEO-ul grupului Volkswagen.
De asemenea, Volkswagen a decis să se adapteze la trendul sistemelor autonome, astfel că fiecare segment “relevant” în care activează va beneficia de cel puţin un model complet autonom după investiţii de mai multe miliarde de euro. Lansările sunt programate la începutul deceniului următor. “Vom dezvolta expertiza necesară şi plănuim să angajăm circa 1.000 de specialişti software, pe lângă alte măsuri”, a adăugat Muller.
Nu în ultimul rând, Volkswagen va înfiinţa o divizie pentru soluţii de mobilitate care va dezvolta şi cumpăra servicii de ride-sharing sau de utilizare a maşinilor autonome pe post de taxi-uri. Toate aceste măsuri se vor aplică tuturor celor 12 branduri din portofoliul Volkswagen, iar planurile pentru fiecare marcă în parte vor fi anunţate până la finalul acestui an.
Guvernul de la Berlin vrea un milion de mașini electrice pe străzile Germaniei
Şi Audi intenţionează să lanseze o versiune pur electrică a lui Q5, unul dintre cele mai bine vândute modele ale constructorului.
Producţia modelului se va realiza doar la noua fabrică ce va fi inaugurată în Mexic la sfârşitul lunii septembrie şi care este capabilă să producă circa 150.000 de unităţi pe an.
Pentru început, la fabrică se vor realiza versiuni diesel şi pe benzină pentru Audi Q5, iar lansarea versiunii electrice va avea loc în viitorul apropiat, însă nu a fost stabilită o dată exactă pentru acest eveniment.
În prezent, Audi Q5 este produs la fabrica germană de la Ingolstadt, unde este exportat la nivel global. Modelul este realizat şi în China şi India, însă numai pentru pieţele locale.
Pe lângă Q5, Audi plănuieşte şi alte modele electrice. Primul pe listă este Audi Q6, aşteptat pentru prima parte a anului 2018, după care vor sosi şi Audi Q1 şi Audi Q8 până la sfârşitul anului 2020.
Nemții vor conduce mașini cu bordul proiectat de români
Românii preferă să cumpere mașini Dacia din Germania