După dejucarea unui posibil atac asupra unei sinagogi din oraşul Hagen, din vestul Germaniei, candidatul conservator la postul de cancelar Armin Laschet s-a pronunţat din nou în favoarea deportării aşa-numitelor persoane periculoase.
În plus, candidatul la şefia guvernului federal îşi doreşte „interdicţii asupra organizaţiilor şi asociaţiilor anticonstituţionale, asupra simbolurilor urii şi terorii, interdicţii de intrare şi de şedere, expulzări şi deportări, cât de mult va fi posibil”, a declarat Laschet pentru ediţia de sâmbătă a ziarului Bild.
Rivala sa din partidul Verzilor, Annalena Baerbock, a declarat pentru ziar că nu există „justificare, toleranţă sau scuză pentru antisemitism, indiferent că provine de la dreapta, din centrul societăţii sau este motivat de islamism”. Principalele ameninţări vor trebui monitorizate în permanenţă, a spus ea.
În cazul ameninţării de la Hagen, un sirian de 16 ani a fost reţinut după o decizie a unui judecător de vineri seară. El este suspectat de pregătirea unei acţiuni de violenţă, potrivit parchetului din Dusseldorf.
Germania: Atac islamist, dejucat de poliție. Patru persoane au fost arestate
Tânărul, care a fost arestat joi, se spune că a infirmat planurile pentru un atac în timpul interogatoriului. Avocatul său, care se aştepta să fie eliberat, a anunţat că va cere o revizuire a deciziei de plasare în detenţie şi o inspecţie a dosarelor.
Potrivit unei informaţii din cercurile de securitate, motivul decisiv pentru arestarea adolescentului de 16 ani a fost o discuţie cu un suspect de terorism din cadrul Stat Islamic prin serviciul de mesagerie Telegram. Pontul privind plănuirea atacului ar fi venit de la un serviciu de informaţii străin, notează dpa citată de Agerpres.