
Germania ieftinește obținerea permisului auto din 2026: mai puține ore, examen mai scurt și cursuri online. Permisul auto devine mai accesibil: schimbări majore din 1 ianuarie 2026. O veste bună pentru toți cei care plănuiesc să-și obțină permisul de conducere în Germania: din 1 ianuarie 2026, costul total pentru carnet va scădea semnificativ. În prezent, procesul costă între 3.000 și 4.000 de euro, dar Ministerul Transporturilor a anunțat o serie de reforme care vor reduce cheltuielile și durata pregătirii.
Germania ieftinește obținerea permisului auto din 2026
Potrivit unei românce stabilite în Germania, care a explicat schimbările într-un videoclip viral pe TikTok, orele teoretice nu vor mai fi obligatorii în sală, ci se vor putea face online, prin aplicație. Astfel, cursanții vor economisi timp și bani, fără să mai fie nevoiți să participe la fiecare oră în clasă.
Mai puține întrebări, mai puține ore și un examen mai scurt. Una dintre cele mai importante modificări privește testul teoretic, care va fi scurtat prin eliminarea unei treimi din întrebări. În plus, pentru o mai mare transparență, fiecare școală de șoferi din Germania va fi obligată să publice online rata de promovare și costurile reale ale cursurilor, astfel încât viitorii șoferi să poată compara ofertele înainte de a se înscrie.
Pe partea practică, autoritățile introduc simulatoarele de condus, menite să înlocuiască o parte din orele reale pe șosea. De asemenea, numărul minim de ore de condus va fi redus, iar examenul practic va dura cel puțin 25 de minute, față de durata actuală, considerată prea lungă și costisitoare.
>>> Citiți și: Român din Germania: „Ai primit concedierea în poștă cât erai bolnav? Uite cum poți câștiga 20.000 de euro!”
Reacții împărțite: între economie și siguranță rutieră
Reforma, însă, a stârnit controverse. În timp ce unii salută măsura ca o modalitate de a face permisul mai accesibil pentru tineri, alții avertizează că reducerea numărului de ore de practică ar putea afecta siguranța rutieră.
„Unii spun că e bine pentru că scade prețul, alții spun că scade și calitatea. Poate ar fi fost mai logic ca statul să subvenționeze școlile de șoferi, nu să simplifice examenul”, spune tânăra româncă în videoclipul ei.
Reforma urmează să intre în vigoare la 1 ianuarie 2026, iar guvernul german promite că va monitoriza efectele în primele luni pentru a vedea dacă schimbările au avut impactul dorit.
