Infractori români în Germania – Escrocherie cu bani românești scoși din circulație. Miercuri, 27 iulie, la ora 22.30, o tânără de 21 de ani din Witzenhausen, aflată la volanul mașinii sale, a fost oprită doi bărbați necunoscuți la stația de autobuz Uengsterode de pe B 451, între Trubenhausen și Großalmerode (landul Hessa).
Aceștia au declarat că au rămas fără combustibil și nu au niciun euro pentru a putea alimenta. S-au oferit apoi să-i dea trei bancnote românești de 1.000 de lei în schimbul a 600 de euro. Tânăra de 21 de ani a verificat cursul valutar online și i s-a părut că totul era în regulă. La calcul i-a ieșit că 3.000 de lei valorau puțin peste 600 de euro.
«Ține 5.000 de lei, valorează 1.000 de euro, ne dai doar 200», nemți păcăliți cu bani românești vechi la Neumarkt
Ulterior, unul dintre bărbați a urcat în mașina ei și s-au dus la bancomatul VR Bank de pe Berliner Strasse din Großalmerode, în timp ce celălalt suspect i-a urmat la bordul unui Mercedes Clasa E argintiu, cu număr de înmatriculare românesc și patru țevi de eșapament vizibile.
Victima a retras 600 de euro de la bancă și i-a dat bărbaților. În schimb, ea a primit trei bancnote de câte 1.000 de lei. Suspecții au plecat apoi cu mașina în direcția Rommerode, iar tânăra de 21 de ani s-a dus acasă. Acolo a aflat că bancnotele primite nu mai sunt în circulație și nu valorează nimic.
Încă un neamț păcălit cu 1.000 de lei vechi
Tânăra le-a spus polițiștilor că cei doi suspecți erau foarte drăguți și purtau costume negre.
Conform tinerei, bărbatul care a urcat în mașina ei ar avea aproximativ 1.75 cm înălțime și constituție zveltă. Amândoi vorbeau doar puțin engleză și nu germană.
Dacă aveți informații despre acești bărbați, puteți telefona Poliției din Eschwege la numărul 05651/9250.
Sursa: Polizeipräsidium Nordhessen. ZiarulRomanesc.de