Sari la conținut

Germania elimină taxa de stocare a gazelor naturale: 3 miliarde de euro înapoi în buzunarele cetățenilor!

Etichete:
06/08/2025 17:41 - ACTUALIZAT 06/08/2025 17:41
Germania elimină taxa de stocare a gazelor naturale

Germania elimină taxa de stocare a gazelor naturale: Într-o mișcare surprinzătoare, dar bine-venită pentru milioane de gospodării, Guvernul federal german a anunțat eliminarea taxei pentru stocarea gazelor naturale, începând cu 1 ianuarie 2026. Măsura face parte dintr-un pachet amplu de relaxare a prețurilor la energie și vine ca răspuns direct la presiunea publicului, dar și ca o promisiune onorată din acordul de coaliție.

Germania elimină taxa de stocare a gazelor naturale

Germania elimină taxa de stocare a gazelor naturale: taxă înlocuită cu finanțare directă de la stat

Anunțul oficial a fost făcut miercuri, iar impactul este semnificativ: aproximativ 3,4 miliarde de euro vor fi economisiți de consumatori. Potrivit ministrului economiei Katherina Reiche (CDU), un gospodar cu patru membri va plăti între 30 și 60 de euro mai puțin pe an, în funcție de consumul de gaz. Deși sumele pot părea modeste la prima vedere, impactul cumulativ la nivel național este uriaș.

Schimbarea vine printr-o modificare legislativă în Legea privind economia energiei. Practic, costurile pentru umplerea rezervelor de gaze, care până acum erau suportate de consumatori prin această taxă, vor fi acoperite direct de guvern, dintr-un fond special – Fondul pentru Climă și Transformare (KTF). Acest fond este alimentat de stat și are ca scop tranziția către o economie verde, dar va acoperi acum și aceste cheltuieli.

Până la finalul anului 2025, guvernul va alimenta un cont dedicat eliminării taxei, cu o sumă totală de 3,4 miliarde de euro. În prezent, taxa reprezenta 2,89 cenți pe kilowatt oră, adică aproximativ 2,4% din prețul gazului pentru consumatorii casnici și 5% pentru marii consumatori industriali. Reducerea va fi vizibilă în facturi odată cu intrarea în vigoare a noii legi.
Citiți și ► Germania reduce prețurile la energie: Atât vor economisi acum gospodăriile la electricitate și gaz

Efectul de domino: și prețul electricității ar putea scădea

Ministrul Reiche a subliniat că dispariția acestei taxe ar putea influența pozitiv și prețul energiei electrice, având în vedere interdependența dintre piețele de energie. Practic, un sistem energetic mai ieftin și mai previzibil înseamnă automat și mai multă stabilitate pentru economia germană și, implicit, pentru Europa.

Această decizie vine într-un moment în care guvernele europene încearcă să își refacă rezervele energetice și încrederea consumatorilor, după criza generată de invazia Rusiei în Ucraina. Germania, unul dintre cele mai afectate state în 2022, a reușit între timp să stabilizeze rezervele și să diversifice sursele de aprovizionare.

Totuși, nu toată lumea aplaudă decizia. Partidul Verzilor și alte voci ecologiste au criticat faptul că se folosesc bani publici pentru a susține indirect energia fosilă. În opinia lor, finanțarea din Fondul pentru Climă ar trebui să sprijine exclusiv energiile regenerabile și proiectele sustenabile.