Sari la conținut

Germania: doi muncitori s-au prăbușit în timp ce montau o turbină eoliană de 260 de metri

25/02/2026 15:51 - ACTUALIZAT 25/02/2026 15:51

Un grav accident de muncă a avut loc miercuri dimineață în localitatea Birstein, landul Hessa, unde doi muncitori și-au pierdut viața în timpul lucrărilor la un parc eolian aflat în construcție. Cei doi bărbați, ambii în vârstă de 32 de ani, se aflau într-un coș de lucru montat în interiorul turnului unei turbine eoliene, când acesta s-a prăbușit de la mare înălțime. Impactul a fost fatal.

S-au prăbușit în timp ce montau o turbină eoliană

Accidentul s-a produs în jurul orei 4:45, între cartierele Wüstwillenroth și Fischborn din Birstein, în apropierea drumului federal B276. Potrivit poliției, muncitorii se aflau în partea superioară a turnului turbinei în momentul în care coșul de lucru a căzut din motive încă necunoscute. Căderea s-a produs în interiorul structurii, de la o înălțime considerabilă.

Alți colegi aflați pe șantier au auzit zgomotul puternic al impactului și au alertat imediat autoritățile. Echipajele de intervenție ajunse la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva pe cei doi bărbați, care, potrivit poliției, „erau aparent morți pe loc”. Ancheta este în desfășurare pentru a stabili cu exactitate circumstanțele tragediei.
Citiți și: Germania: accident tragic la locul de muncă. Un român de 54 de ani a murit

Anchetă în curs și expert desemnat

Un expert tehnic a fost desemnat pentru a reconstrui firul evenimentelor și pentru a determina cauza exactă a prăbușirii coșului de lucru. În paralel, poliția desfășoară propria investigație pentru a stabili dacă este vorba despre o defecțiune tehnică sau despre o eventuală eroare umană. Deocamdată, autoritățile nu au oferit detalii suplimentare privind ipotezele analizate.

Accidentul a avut loc în cadrul lucrărilor pentru parcul eolian Fischborn, considerat cel mai mare proiect de acest tip aprobat până acum de Regierungspräsidium Darmstadt pentru sudul landului Hessa, informează hessenschau.de. Conform informațiilor comunicate de autorități și preluate de presa germană, în zonă urmează să fie instalate 12 turbine eoliene, fiecare având o înălțime totală de aproximativ 260 de metri și o capacitate totală planificată de 86 de megawați.