Germania celebrează cu mare fast 250 de ani de la naşterea compozitorului Ludwig van Beethoven: peste 700 de festivităţi sunt organizate începând cu 16 decembrie, de la punerea în scenă a operei Fidelio la un concert tribut al trupei Kraftwerk, relatează vineri AFP, citată de Agerpres.
Câteva evenimente importante au fost planificate ca parte a acestei aniversări a naşterii compozitorului, pe 15 sau 16 decembrie 1770, pe care săptămânalul Der Spiegel îl descrie drept un „star pop de 250 de ani”.
Pe 16 decembrie casa natală a compozitorului, de la Bonn, va fi deschisă cu o nouă expoziţie a partiturilor sale, instrumente, dar şi carnete de conversaţie cu ajutorul cărora comunica după ce şi-a pierdut auzul, în 1801, cu 26 de ani înainte de decesul său.
Fosta capitală a Republicii Federale Germania, Bonn, unde vor fi prezentate în cursul anului viitor numeroase creaţii artistice legate de Beethoven, se bazează mult pe aceste festivităţi pentru a atrage vizitatori.
Pe 1 februarie, „Fidelio” va fi pusă în scenă de Opera Naţională din Viena, unde compozitorul a trăit la începutul secolului al XIX-lea, participând în special la concursuri muzicale iubite de societatea vieneză.
Actorul germano-austriac Christoph Waltz va participa la această operă, a cărei premieră va avea loc pe 16 martie la Teatrul din Viena.
Pe 25 şi 26 aprilie va avea loc „Marathon Beethoven” la Berlin. Orchestra filarmonică din capitală va interpreta 24 de ore lucrări scrise de Beethoven.
Pe 28 aprilie, la Bonn, o echipă de muzicologi şi informaticieni prezintă rezultatul unei încercări de a termina cu ajutorul inteligenţei artificiale Simfonia a X-a, la care Ludwig van Beethoven nu a reuşit să scrie decât câteva note în carnetul său în 1827, anul morţii sale.
Pe 16 mai trupa de muzică electronică Kraftwerk va oferi un concert unic, în aer liber, la Bonn, în omagiul compozitorului. Grupul, care va sărbători în 2020 50 de ani de la formarea sa, va pune în scenă „Kraftwerk 3D”, o reprezentaţie deja prezentată în 2017.
Pe 17 decembrie 2020 se va încheia anul Beethoven cu un concert în sala de plen a Bundestagului din Bonn. Sărbătoarea are de asemenea un caracter politic deoarece compozitorul reprezintă un motiv de mândrie pentru germani, inclusiv în fosta RDG, unde fostul regim comunist a evidenţiat cuvintele celebrei Simfonii a IX-a: „Toţi oamenii devin fraţi”.
Semn al importanţei politice pe care autorităţile germane doresc să îl acorde acestei aniversări stă şi faptul că organizarea festivităţilor cu ocazia marcării a 250 de ani de la naşterea compozitorului a fost unul dintre punctele acordului de coaliţie semnat în 2013 între conservatorii Angelei Merkel şi social-democraţi. Pregătirea acestui jubileu este o „datorie naţională”, potrivit acordului guvernamental.