Sari la conținut

Germania caută zeci de mii de militari. Bundeswehr intră tare în localurile de kebab

Etichete:
21/08/2026 14:34 - ACTUALIZAT 21/08/2026 14:44
Bundeswehr pune anunțuri de recrutare pe ambalajele de kebab. Imagine ilustrativă cu o kebaberie și militari în uniformă

Germania trebuie să-și mărească masiv armata în următorii ani, iar Bundeswehr încearcă acum să ajungă la potențialii recruți într-un mod greu de trecut cu vederea. Campania de recrutare a ieșit din centrele militare și din publicitatea clasică și a ajuns direct într-unul dintre cele mai populare locuri pentru fast-food. În spatele inițiativei stă o nevoie serioasă: armata germană trebuie să găsească aproximativ 73.000 de militari activi suplimentari până în 2035.

Bundeswehr pune anunțuri de recrutare pe ambalajele de kebab. Imagine ilustrativă cu militari în uniformă

Bundeswehr pune anunțuri de recrutare pe ambalajele de kebab

Metoda aleasă este cât se poate de neobișnuită: ambalajele pentru kebab au devenit reclame de recrutare pentru Bundeswehr, scrie Politico. Pe ele sunt imprimate mesaje ale armatei și coduri QR care pot fi scanate cu telefonul. Cei interesați ajung astfel direct la informații despre posibilitățile de angajare în forțelE armate. Campania este prezentă în localuri participante, ambalajele fiind oferite gratuit proprietarilor care acceptă să le distribuie clienților.

Ministerul Apărării spune că nu încearcă să atragă doar adolescenți sau tineri aflați la începutul carierei. Sunt căutate și persoane care vor să-și schimbe profesia, precum și muncitori calificați. „Nu doar tinerii” aflați în fața unei alegeri profesionale reprezintă publicul vizat, a explicat un purtător de cuvânt al ministerului. Campania trebuie să ajungă și la cei care iau în calcul o schimbare de carieră.

Recrutarea ajunge în viața de zi cu zi

Bundeswehr numește această metodă „ambient advertising”: mesajul de recrutare apare în locurile în care oamenii își petrec oricum timpul, fără să fie nevoie să caute informații despre armată. Localurile nu sunt plătite pentru participare, potrivit Ministerului Apărării. „Restaurantele primesc gratuit ambalajele personalizate”, a precizat instituția. Participarea proprietarilor este voluntară, iar ideea este ca reclama militară să ajungă la un public mult mai larg decât prin metodele tradiționale.

Campania apare în timp ce Germania încearcă să mărească rapid efectivele armatei. La 31 iulie, Bundeswehr avea aproximativ 186.700 de militari activi, cel mai ridicat nivel din ultimii 13 ani. Numărul a crescut cu aproximativ 3.700 într-un singur an. Și interesul pentru o carieră militară este în creștere: până la sfârșitul lunii iulie fuseseră înregistrate aproximativ 47.300 de candidaturi, cu 26% mai multe decât în aceeași perioadă din 2025.
Vezi și: Germania se pregătește de război: Bundeswehr va deveni „cea mai puternică armată din Europa”

Germania vrea peste 260.000 de militari

Ținta este însă mult mai mare. Până în 2035, Germania vrea să depășească 260.000 de militari activi și să dispună de cel puțin 200.000 de rezerviști, pentru a îndeplini noile obiective de capacitate ale NATO. Guvernul federal confirmă aceste cifre în planul pentru noul serviciu militar. Față de efectivele existente la sfârșitul lunii iulie, Bundeswehr trebuie astfel să atragă în următorii ani încă aproximativ 73.000 de militari activi.

Bundeswehr și-a atins deja obiectivul de personal stabilit pentru 2026, iar numărul noilor angajări este cu 12% peste cel înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut. Creșterea trebuie însă continuată ani la rând pentru atingerea țintei stabilite pentru 2035, mai scrie Politico.

În paralel, Germania a schimbat și sistemul de recrutare. Din 2026, tinerii de 18 ani primesc un chestionar privind disponibilitatea și aptitudinea pentru serviciul militar, răspunsul fiind obligatoriu pentru bărbați și voluntar pentru femei. Din iulie 2027, bărbații născuți începând cu 2008 vor trece obligatoriu prin examinarea pentru recrutare.