Germania nu trimite trupe în Strâmtoarea Ormuz. Berlinul a transmis luni unul dintre cele mai clare mesaje politice ale săptămânii: Germania nu va trimite trupe, nave sau militari pentru securizarea Strâmtorii Ormuz, indiferent de presiunea exercitată de Washington. Ministrul Apărării Boris Pistorius a formulat refuzul în termeni care nu lasă loc de interpretare: „Nu este războiul nostru, nu noi l-am început. Vrem soluții diplomatice și un final rapid, dar nave de război suplimentare în regiune nu contribuie la acest lucru.”
Declarația vine după ce președintele american Donald Trump ceruse aliaților să trimită nave militare în strâmtoare, scriind pe Truth Social că „țările lumii care primesc petrol prin Strâmtoarea Ormuz trebuie să se ocupe de această trecere.” Contextul în care Berlinul refuză este unul de maximă tensiune economică și militară: prețul petrolului a depășit 100 de dolari pe baril, Iranul blochează una dintre cele mai strategice căi navigabile ale planetei, prin care trece o cincime din petrolul mondial, iar SUA și Israelul continuă atacurile militare vizând capacitățile nucleare și balistice iraniene.
Ministrul de Externe Johann Wadephul a spus că a primit asigurări de la Washington și Tel Aviv că obiectivul campaniei militare este distrugerea programului nuclear și de rachete al Iranului, iar Germania așteaptă să fie informată când acest obiectiv va fi atins. „Atunci vom participa cu mare plăcere la negocieri”, a declarat Wadephul, subliniind că securitatea în Strâmtoarea Ormuz și în Marea Roșie nu poate fi obținută decât printr-o soluție negociată, nu printr-o escortă navală. El s-a arătat totodată „foarte sceptic” față de extinderea misiunii europene Aspides la Strâmtoarea Ormuz, argumentând că aceeași misiune nu funcționează eficient nici în Marea Roșie, unde fusese concepută inițial. Cancelarul Friedrich Merz stabilise tonul cu o zi înainte, declarând că nu vede nicio necesitate de a se gândi la securizarea militară a căilor maritime și că Germania nu este parte a acestui război — „și nu vrem să devenim.”
Citiți și: Trump își amenință aliații: „Viitor foarte rău” pentru NATO
Refuzuri pe bandă rulantă la Berlin și în capitala europeană
Poziția Germaniei este susținută de un consens intern surprinzător de larg, care traversează toate grupurile parlamentare. Deputatul CDU și expert în politică externă Roderich Kiesewetter a recunoscut că guvernul federal nu a ajuns la un acord în privința evaluării juridice internaționale a unei eventuale participări, sugerând că Consiliul Național de Securitate — creat recent — ar putea elabora o propunere pentru cabinet și Bundestag, fără însă a anticipa o decizie.
Deputatul verde Anton Hofreiter a fost direct: „Nu văd că Marina germană ar putea sau ar trebui să contribuie la securizarea militară a Strâmtorii Ormuz.” Liderul Die Linke, Jan van Aken, a mers și mai departe, afirmând că situația de acolo face parte dintr-un război început prin atacuri contrare dreptului internațional. Pistorius a nuanțat și dimensiunea NATO, subliniind că prioritatea aliaților este protecția propriului teritoriu al alianței, nu proiecția de forță în Golf.
Între timp, Marea Britanie a spus că „analizează toate opțiunile”, fără să se angajeze ferm, iar Germania a decis să elibereze o parte din rezervele naționale strategice de petrol pentru a stabiliza piețele, ca răspuns economic la criza energetică declanșată de conflict.
Când diplomația înlocuiește fregata
Ceea ce unește toate aceste poziții nu este simpla teamă de escaladare, ci o lectură politică comună: nicio prezență navală suplimentară nu poate rezolva o criză cu rădăcini militare și politice profunde, iar cel care încearcă să o rezolve cu nave riscă să devină co-belligerant fără să fi luat această decizie în mod explicit. Wadephul a rezumat această logică cu o claritate dezarmantă: „Cererea noastră față de SUA și Israel este să ne țină informați și să ne spună ce obiective concrete mai sunt urmărite, după care să discutăm împreună cum poate fi încheiat acest război.”
Germania este dispusă să joace un rol activ, dar la masa negocierilor, nu pe punte. Între timp, prețul gazelor a crescut semnificativ în urma conflictului din Orientul Mijlociu, facturile energetice europene sunt din nou sub presiune, iar fiecare zi în care Strâmtoarea Ormuz rămâne blocată costă economia globală sute de milioane de dolari. Trump a promis că „totul va merge rapid, lin și bine” — numai că aliații săi cei mai importanți i-au răspuns, unul câte unul, că nu vor fi alături de el în apele Golfului.