Sari la conținut

Germania: AMENDĂ uriașă pentru afișarea unui simbol interzis la geamul mașinii. Șoferul va trebui să plătească mii de euro

31/10/2022 17:11 - ACTUALIZAT 31/10/2022 17:24
Amendă pentru afișarea unui simbol interzis

Știri Germania. Amendă pentru afișarea unui simbol interzis. Tribunalul Districtual din Hamburg a condamnat un bărbat de 62 de ani la o amendă uriașă pentru că a afișat simbolul „Z” la geamul din spate al mașinii sale. Instanța l-a găsit pe șofer vinovat, marți, 25 octombrie.

În fața magistraților, bărbatul a recunoscut că a afișat la lunetă o coală de hârtie A4 albă pe care desenase simbolul „Z”. Fiind întrebat dacă în acest fel a dorit să-și exprime public susținerea războiului împotriva Ucrainei, inculpatul a spus că „Z este pur și simplu ultima literă a alfabetului, nimic mai mult”.

Afișarea simbolului de război „Z” al Rusiei, INTERZIS în unele landuri din Germania

În opinia instanței, acest gest include nu doar manifestarea solidarității cu Rusia, ci și aprobarea războiului din Ucraina, care este un război de agresiune în sensul Codului Penal Internațional.

„Z” reprezintă simbolul războiului rusesc și vine de la „Za Pobedu” (Spre victorie). Simbolul a devenit cunoscut publicului larg după ce a fost amplu mediatizat.

Germania. Semn rutier cu trei săgeți albe și o linie. Aveți grijă să respectați acest indicator!

Inculpatul a fost condamnat la plata unei amenzi de 4.000 de euro, pe care dacă nu îi va achita va trebui să ispășească 50 de zile de închisoare.

Sentința dată inculpatului nu este definitivă, a precizat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Districtual din Hamburg.

Sursa: NDR. ZiarulRomanesc.de

Continuați să citiți în Ziarul Românesc

Etichete: