Guvernul german va aloca 4 miliarde de euro până în 2026 consolidării sistemului de sănătate publică, pe care landurile vor trebui să le investească în angajarea de personal, în creşterea atractivităţii muncii în sistemul public, în digitalizare şi în dezvoltarea de structuri sustenabile, a informează EFE, citată de Agerpres.
Într-o conferinţă de presă organizată pentru a prezenta acordul la care s-a ajuns vineri între guvernul federal şi landuri, ministrul Sănătăţii Jens Spahn a declarat că acest „Pact pentru servicii de sănătate publică” va permite crearea a cel puţin 1.500 de locuri de muncă până la sfârşitul anului 2021.
Obiectivul este angajarea până la finele lui 2022 a cel puţin 5.000 de persoane din rândul medicilor, personalului calificat şi administrativ, altfel spus alte 3.500 de persoane, pentru care vor fi alocate alte 3 miliarde de euro, a adăugat Spahn.
Circa 800 de milioane de euro vor fi investite în digitalizare, pentru a avea „un sistem interconectat de departamente moderne de sănătate la toate nivelurile”.
Spahn a subliniat că vor fi investite 50 de milioane de euro în aeroporturi şi porturi internaţionale care să fie dotate cu echipamente speciale, potrivit standardelor sanitare internaţionale.
Într-o primă fază, vor fi modernizate aeroporturile din Frankfurt, Munchen, Berlin şi Dusseldorf, iar în a doua fază, Hamburg şi Bremen, demers pe care Spahn îl consideră „important într-o lume interconectată”. Ajutoarele vor fi puse la dispoziţia statelor federale în şase tranşe, până în 2026, a adăugat oficialitatea germană.
„Dacă facem lucrurile aşa cum trebuie, această pandemie este o oportunitate de a învăţa pentru a putea crea în viitor un sistem de sănătate mai operativ, mai robust şi mai puternic în faţa oricăror provocări care ar putea apărea în următorii ani”, a apreciat ministrul german.
Cancelarul german Angela Merkel subliniase deja într-un mesaj video transmis sâmbătă importanţa de a continua consolidarea sistemului de sănătate publică pe termen lung, prin înfiinţarea de noi posturi şi prin îmbunătăţirea dotărilor tehnice.