Sari la conținut

Germania: Accident cumplit pe A3, un șofer a intrat pe contrasens. O persoană a murit

21/10/2025 12:01 - ACTUALIZAT 21/10/2025 12:01

Germania: Accident cumplit pe A3. Un șofer de autoturism a intrat pe autostradă pe contrasens. După ce a parcurs câțiva kilometri, s-a ciocnit cu mai multe vehicule. Impactul a fost extrem de puternic. O persoană a murit pe loc, iar alte trei au fost rănite. Din cauza ambuteiajului uriaș format după accident, șoferii au rămas blocați în mașini ore în șir. Echipele de intervenție și Crucea Roșie le-au distribuit alimente și băuturi.

Accident cumplit pe A3

Tragedia s-a produs luni, în jurul orei 21:20, lângă Oberhausen. Un șofer în vârstă de 85 de ani, aflat la volanul unui VW Golf, a pătruns pe autostrada A3 pe contrasens. După câțiva kilometri, acesta s-a ciocnit cu alte trei vehicule. Impactul a fost devastator. Bărbatul în vârstă a murit pe loc. Mașina sa a fost complet strivită. Alte trei persoane – cu vârstele de 27, 73 și 74 de ani – au fost rănite, dintre care două grav. Echipajele medicale le-au transportat imediat la spital. La scurt timp după accident, a avut loc un alt incident neplăcut. Mulți curioși s-au oprit și au început să filmeze scenele dramatice cu telefoanele mobile. Poliția a fost nevoită să monteze paravane speciale pentru a bloca vizibilitatea și a împiedica realizarea de fotografii.

Ore de haos și dificultăți

Din cauza accidentului, autostrada A3 spre Oberhausen a fost complet închisă până la ora 4:00 dimineața, marți. Sute de șoferi au rămas blocați în trafic, petrecând ore întregi în mașini. Potrivit lui Kim Sarah Doth de la Pompierii din Erkrath, la fața locului a fost trimisă Crucea Roșie pentru a oferi băuturi și alimente șoferilor, inclusiv copiilor. Circulația a fost reluată abia dimineața devreme. Poliția investighează în continuare de ce șoferul VW Golf a intrat pe autostradă pe contrasens.
Citește și: Teroare în Germania: Pasagerii unui autocar au fost jefuiți de indivizi înarmați și mascați

Poliția face apel la responsabilitate

Serviciile de intervenție reamintesc încă o dată că filmarea locurilor în care au avut loc accidente nu este doar lipsită de etică, ci și sancționabilă. Astfel de comportamente îngreunează activitatea echipelor de salvare și pun în pericol alte persoane. Poliția îi îndeamnă pe șoferi ca, în astfel de situații, să nu folosească telefonul, ci să dea dovadă de prudență și să permită echipelor de intervenție să acționeze în siguranță.