Era angajat al unei importante orchestre germane, dar a renunțat la acest statut pentru a obține libertate artistică deplină și a-și dezvolta propriile proiecte. În festivalul pe care îl organizează de peste zece ani în România și în cel pe care îl conduce în Germania, violistul Răzvan Popovici cântă uneori și compoziții mai puțin cunoscute, dar valoroase. Îi aduce alături de el și pe alți muzicieni remarcați în alte părți ale Europei. Așa s-au născut comunitățile SoNoRo – cea a publicului și cea a suporterilor.
„În relaxare sălășluiește grația”, spune Răzvan Popovici, citând un filosof indian, în mijlocul interviului pe care îl acordă platformei Cariere Online. Și lucrurile chiar par mai ușoare când le povestește el: și găsirea sponsorilor, și fermecarea publicului, și depășirea crizelor, și chiar jonglarea cu cele două roluri – de instrumentist și de organizator. „Trebuie să rămâi cool. Nu poți să gestionezi un festival dacă nu ești cool. În sensul de a avea un calm interior, o anumită suveranitate și încredere în tine. Bine, nu inconștiență. Deși, ca să ajungem la zece ani de SoNoRo a fost nevoie de inconștiență”. Răzvan Popovici era angajat al orchestrei din München când a decis, în 2006, să creeze festivalul de muzică de cameră din România. Avea experiența conducerii unui festival în Germania – Chiemgauer Musikfrühlinging Festival –, care pornise ca un proiect de petrecere a sfârșitului de săptămână cu prietenii. Învățase ce înseamnă organizarea unui festival, iar modelul a fost aplicat și în România, la început. „Conceptul era foarte simplu: muzicieni buni care cântă muzică frumoasă în locuri super”, își amintește Răzvan.
În următorii trei ani, a fost și angajat, și solist, și director de festivaluri. După un timp, a renunțat la contractul cu orchestra. „Era un moment de răscruce când puteam să merg mai departe așa, pe pilot automat la München în orchestră, dar am simțit că SoNoRo poate să se dezvolte foarte bine, cu un pic de grijă. Era ca o plantă la început.” Găsise deschidere pentru proiectul lui din România, ceva public, destui sponsori și mulți prieteni gata să-l ajute cu o recomandare sau orice i-ar fost necesar. A perseverat, a ținut la calitate, a adus muzicieni europeni, partituri mai puțin cunoscute, a descoperit locuri frumoase în care a invitat muzica și publicul. „Cred că în România cel mai important lucru e continuitatea, în toate domeniile. Că aici totul merge un an, doi și se oprește. Se împotmolește sau se schimbă complet. Cred că important este că SoNoRo a devenit un model pentru alți tineri, alți antreprenori. Arată că se poate, deși mulți spun că nu se poate. Dar trebuie să muncești foarte mult. Este un job non-stop, îți cere dedicare totală. Trebuie să-i convingi pe oameni. Apoi calitatea e primordială. Nu cred că am reușit să păstrăm atâția parteneri din sectorul privat dacă am fi uctuat calitatea. Mă refer la calitatea interpretării și la cea a concertelor.”
La Festivalul Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo muzica este selectată de Răzvan și Diana Ketler, profesor la Royal Academy of Music din Londra, în funcție de tematica anului respectiv. „Conceptual, muzical, SoNoRo este foarte puternic, întotdeauna a fost de când ne-am decis să facem ecare concert sub un titlu. Nu e o înșiruire de artiști și de piese celebre. Sunt mulţi compozitori «necântați» în România. În fiecare an sunt audiţii în premieră. E un lucru extraordinar să ai libertate artistică totală. În concertele la care sunt invitat cânt predominant Brahms, Mozart, Schubert, Shumann. Nu sunt programe riscante, programe unde poţi să te joci. La SoNoRo și în festivalul din Germania avem programe inedite, piese pe care mereu am vrut să le cântăm, piese care se potrivesc cu tema. Este și o provocare intelectuală. Vă pot spune cu sinceritate că nu mă plictisesc nicio secundă în viaţa mea.”
Un pianist român de excepție contribuie direct la oferta culturală a Berlinului
SoNoRo nu e doar un festival, ci o platformă culturală care include concertele organizate pe timpul verii în conace din țară, locuri speciale pe care tot Răzvan le descoperă pentru a le da viață preț de un concert. „Când caut conace, mă duc personal. Așa cunosc România, de fapt. Eu sunt interesat oricum de arhitectură, dar în fiecare an mă duc, îmi iau cam o săptămână să cutreier, să le caut. Aveam peste 40 pe listă anul acesta, din care am ales 14. Unele sunt restaurate sau pe cale de restaurare, altele sunt ruinate, în stare groaznică, și atunci trebuie atrasă atenția”. Tot sub umbrela SoNoRo stă și programul educativ Interferențe, dedicat tinerilor muzicieni și realizat după modelul unui program din Germania al cărui bursier Răzvan a fost pe când avea 19–20 de ani. ,,E un program de mentorship prin care e creată o elită muzicală. Practic, petreci timp cu ei, cânţi cu ei, îi tratezi ca pe niște colegi mai tineri. E un proiect care îi face să gândească altfel.” Peste 250 de tineri au fost implicați până acum în program, iar rezultatele încep să se vadă, spune Răzvan. „Cred că generaţia aceasta este oricum mult mai dinamică, își dă seama că modelul vechi, în care muzicianul doar studiază și vin concertele la el sau îl sună agentul, nu mai funcționează. Trebuie să devii managerul tău.”
Experiența Occidentului este esențială, crede directorul SoNoRo, iar fără ea n-ar ajuns unde este.
După 11 ani de existență, SoNoRo are parteneri stabili, o echipă cu experiență și un public fidel. „Cred că am reușit să creăm o comunitate a publicului și o comunitate de suporteri SoNoRo. Există un eșantion de oameni de afaceri de cel mai înalt nivel cărora pur și simplu le place muzica noastră. Și asta e foarte important, pentru că, atunci când ai parteneri pe termen lung, poţi să planifici pe termen lung și e o treabă serioasă.”
Însă și așteptările au crescut.
„Nu-ți mai poţi permite să spui «Eu anul acesta n-am găsit fonduri și anulăm festivalul». E o chestiune de onoare.”
Artista Kara Molnar, Frankfurt: ”Traiul în străinătate îmi deschide orizonturile”
Lumea artistică românească se află în doliu. A murit actorul Radu Beligan