Sari la conținut

Chefii avertizează: Cinci feluri de mâncare pe care să nu le comanzi la restaurant. Te pot păcăli la preţ şi calitate

Etichete:
11/02/2026 07:00 - ACTUALIZAT 11/02/2026 17:23
Chefii avertizează: Cinci feluri de mâncare pe care să nu le comanzi la restaurant. Te pot păcăli la preţ şi calitate

Meniurile restaurantelor sunt construite să atragă clienții. Practic, denumirile sofisticate sau ingredientele considerate premium creează impresia unei experiențe culinare deosebite. În realitate, spun mai mulți chefi cu experiență, nu este chiar aşa. Iar diferența dintre preț și valoarea reală din farfurie poate fi surprinzător de mare. Aşadar, în continuarea articolului află care sunt felurile de mâncare pe care nu trebuie să le comanzi la restaurant.

Cinci feluri de mâncare pe care să nu le comanzi la restaurant

Dincolo de plating și marketing, bucătarii explică faptul că anumite preparate sunt preferate de restaurante tocmai pentru că oferă marje mari de profit, fără a necesita ingrediente scumpe sau tehnici avansate de gătit. Clienții plătesc mai degrabă reputația preparatului decât conținutul efectiv. Această discrepanță devine vizibilă mai ales în cazul mâncărurilor considerate „safe choice”, comandate frecvent fără prea multe întrebări. Tocmai familiaritatea lor le transformă în capcane culinare costisitoare.

Delicatesele care impresionează în meniu, nu și în farfurie

Calamarii prăjiți sunt un exemplu elocvent. Deși asociați cu bucătăria mediteraneană și percepuți ca un preparat rafinat, aceștia sunt adesea compuși în mare parte din panadă, nu din fructe de mare. Prețul final este însă calculat ca și cum porția ar conține exclusiv calamar de calitate superioară. Extrem de rar se găsesc cei de calitate superioară.

Stridiile crude se bucură de un statut aproape mitic în gastronomia de lux. În spatele acestui prestigiu se ascunde însă un preparat care necesită intervenție minimă din partea bucătarului și care este cumpărat la prețuri relativ reduse, fiind apoi revândut cu adaosuri consistente.

În multe restaurante,vinul devine o extensie a experienței culinare, dar nu întotdeauna una justificată. Chefii atrag atenția că prețul nu reflectă automat calitatea, iar anumite sticle sunt poziționate strategic pentru a maximiza câștigul localului.
Citeşte şi: Acestea sunt cele mai bune 3 feluri de mâncare din lume, potrivit Chef-ului Gordon Ramsay

Etichete celebre și arome artificiale care induc în eroare

Carnea vândută sub denumirea de Kobe este un alt exemplu frecvent de confuzie pentru clienți. În afara Japoniei, termenul este folosit adesea pentru a descrie produse similare, dar care nu respectă criteriile stricte ale originalului. Diferența de preț este însă comparabilă cu cea a produsului autentic.

La fel de înșelător este și uleiul de trufe, prezent în numeroase preparate gourmet. Deși evocă un ingredient rar și costisitor, în multe cazuri aroma provine din compuși chimici, nu din trufe reale, iar costul ingredientului este incomparabil mai mic decât prețul din meniu.

Popularitatea acestor produse nu este întâmplătoare. Ele sunt ușor de recunoscut de public, sună sofisticat și sunt asociate cu ideea de răsfăț, ceea ce le face extrem de profitabile pentru restaurante. Potrivit declarațiilor unor chefi citați de publicația americană Thrillist, aceste preparate sunt frecvent evitate chiar de profesioniști atunci când mănâncă în oraș, tocmai din cauza raportului slab dintre preț și valoare reală, potrivit focus.de.