
Explozia prețurilor la alimente în Germania: Scumpirile din Germania au atins cote alarmante, iar cetățenii resimt tot mai mult presiunea la fiecare vizită în supermarket. Coșul de cumpărături săptămânal a devenit un lux pentru multe familii, iar soluțiile pentru a reduce cheltuielile sunt din ce în ce mai inventive. Tot mai mulți germani au descoperit un „truc” pentru a face față valului de scumpiri: merg la cumpărături în țările vecine.

Explozia prețurilor la alimente în Germania: inflația lovește direct în farfurie
Datele oficiale confirmă această realitate. Potrivit unei analize speciale a Oficiului Federal de Statistică, între 2020 și 2024 prețurile alimentelor din Germania au crescut cu aproape o treime. Produse de bază precum zahărul, făina, cartofii și carnea de pasăre au cunoscut scumpiri dramatice, iar lactatele și pâinea au urmat același trend. Cel mai mare șoc l-au resimțit consumatorii la uleiul de măsline, al cărui preț s-a dublat, pe fondul recoltelor compromise din zona Mediteranei.
În aceste condiții, mulți germani care locuiesc în apropierea frontierelor aleg să facă piața în Polonia, Cehia sau Olanda. Acolo, aceleași produse se vând la prețuri vizibil mai mici, ceea ce transformă deplasările regulate peste graniță într-o strategie de supraviețuire economică.
Citiți și ► Decizie șocantă: Germania a suspendat Acordul Schengen, măsuri extraordinare la graniță
Recorduri negative la prețuri și noi „destinații de shopping”
Creșterile nu se opresc aici. Pentru 2025, experții avertizează că și alte produse de bază, precum ciocolata sau zahărul, vor deveni mai scumpe. Cauzele țin de efectele schimbărilor climatice, recoltele slabe, crizele din lanțurile de aprovizionare și, desigur, costurile energetice ridicate. Deja, în 2024, prețul cafelei a crescut cu peste 33%, iar zahărul cu 11%, conform KA Insider.
În unele supermarketuri germane, cafeaua – devenită produs de lux – a fost chiar încuiată în vitrine, pentru a fi protejată de furturi. Tot mai mulți cumpărători aleg să o cumpere din Olanda, unde diferența de preț este suficient de mare pentru a justifica drumul.