UPDATE: Sirianul de 27 de ani care a comis atacul cu bombă de la Ansbach din noaptea de duminică spre luni urma să fie deportat în Bulgaria, a declarat luni un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne.
În același timp, un purtător de cuvânt al guvernului a spus că atacurile din ultimele zile nu arată o imagine uniformă, întrebat fiind dacă aceste acte de violență vor influența politicile guvernului privind refugiații.
Refugiații traumatizați au opțiunea de a fi tratați în centre speciale, a spus un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătății. Acesta a precizat totuși că în prezent nu există statistici credibile privind numărul de refugiați tratați pentru traume, transmite Agerpres.
Autorităţile germane au calificat drept atentat explozia care a avut loc în cursul nopţii de duminică spre luni în orăşelul german Ansbach din sudul ţării, neexcluzând ipoteza unei motivaţii islamiste, potrivit Le Figaro online.
Germania, luată cu asalt: Un nou atac, în orașul Reutlingen. Declarațiile poliției
„Este vorba din păcate de un nou atentat”, a declarat, potrivit Mediafax, ministrul de Interne al landului Bavara, Joachim Herrmann. Posesorul bombei, un solicitant sirian de azil în vârstă de 27 de ani, a murit în urma exploziei. Alte 12 persoane au fost rănite, dintre care trei grav.
Autorul atacului, a cărui cerere de azil a fost respinsă în urmă cu un an, intenţiona să împiedice desfăşurarea unui festival de muzică pop la care participau peste 2.000 de persoane din oraş, potrivit lui Hermann.
El a încercat să intre la festival, dar nu a reuşit deoarece nu avea bilet.
Un tânăr ucis în atacul de la München ar proveni dintr-o familie de români