Se întâmplă în România: familiile unor tineri cu Covid în stare critică refuză transferul în Germania de teamă că s-ar face experimente pe ei.
”Avem pacienți tineri, intubați, pentru care familia refuză să-și dea acordul să fie transferați în străinătate. Apropiații cred că acolo se fac experimente pe ei”, este mesajul uluitor al medicilor.
Numai la Institutul Marius Nasta, din Capitală, din patru pacienți acceptați pentru a fi tratați în Germania, doar doi au plecat. În cazul celorlalți, rudele s-au opus.
Alți șase români bolnavi de Covid-19, în stare critică, transferați la spitale din Germania
Cel mai tânăr pacient internat în ATI la Marius Nasta are doar 27 de ani. A ajuns în urmă cu o săptămână, dar starea lui s-a agravat de curând și a fost intubat. Nu este vaccinat și nu are alte probleme de sănătate. Medicii fac tot posibilul să îl salveze, relatează Ştirile Pro TV.
Tânărul a fost evaluat de medicii veniți din Germania, care au vrut să îl transfere la Hamburg. Familia însă a refuzat. Motivul invocat este dincolo de rațiune. Ai lui se tem că nemții îl vor supune unor experimente.
”Frica de necunoscut, de a accepta că există șanse mai bune, am auzit și că o să facă tratamente experimentale pe pacienți. Când duci teoria conspirațională la extrem ai șanse să faci o carte science fiction foarte bună”, a spus dr. Claudiu Ruscu, medic ATI Marius Nasta.
Teoriile halucinante ale familiei erau împărtășite și de tânărul, aflat acum în stare gravă. Cadrele medicale spun că s-au uitat de curiozitate pe pagina de socializare a tânărului și distribuia astfel de mesaje. „E trist că un pacient atât de tânăr face acest lucru”, spun medicii.