Experiențele dure ale unei românce plecate la muncă în Germania. O româncă stabilită în Germania și-a povestit experiențele de muncă din primii ani petrecuți acolo, dezvăluind atât greutățile, cât și momentele de umanitate care i-au rămas în suflet.
Experiențele dure ale unei românce plecate la muncă în Germania
Tânăra își amintește că unul dintre cele mai dificile locuri de muncă a fost la o familie de avocați pensionari, unde era angajată să facă curățenie într-o vilă și în biroul acestora. Deși era întâmpinată politicos, cu un pahar de apă și urări de „zi bună”, atmosfera devenea repede apăsătoare.
Stăpâna casei era extrem de severă: după fiecare zi de muncă, verifica totul „cu lupa” – uși, lămpi, colțuri de pereți – și făcea observații chiar și pentru un păianjen rătăcit. „Mi-era atât de frică de doamna aia încât mi se făcea rău înainte să ajung acolo. Am rezistat un an”, povestește femeia.
Respect și recunoștință la alte familii
În contrast, experiența cu o familie de cadre didactice a fost complet diferită. Acolo, românca spune că s-a simțit „respectată ca om și pentru munca mea”. Doamna casei îi lăsa mesaje de mulțumire, mici atenții de ziua ei sau de sărbători și nu i-a făcut niciodată observații. „Acolo am simțit că munca mea are valoare și eu am valoare”, spune ea.
Primele joburi: șaormeria, spălatul vaselor și fricile ascunse
Primul ei job în Germania a fost la o șaormerie deținută de o familie de greci. După un an de muncă, soția patronului a concediat-o brusc, invocând faptul că ea, ca soție, nu primește bani, în timp ce angajata româncă era plătită cu 5 euro pe oră. „Țin minte că am plecat plângând pe bicicletă, până acasă, la miezul nopții”, își amintește femeia.
Au urmat alte locuri de muncă, inclusiv la un restaurant condus de un patron croat, unde spăla vase ore întregi. Din banii câștigați acolo și-a plătit permisul de conducere, reușind să nu mai depindă de bicicletă. Dar nici această experiență nu a fost lipsită de probleme: bucătarul, care era alcoolic, îi făcea avansuri atunci când nu era nimeni prin preajmă, iar teama de a merge singură în subsolul restaurantului a rămas vie în amintirea ei.
Lecții de umanitate în cele mai neașteptate locuri
În mijlocul acestor încercări, românca evocă cu emoție și un alt episod: o doamnă cu dizabilități, care trăia modest, dar care o primea de fiecare dată cu un mic dejun pregătit „din puținul ei” și cu dorința de a povesti înainte de a începe curățenia. „Gestul acela mic m-a încălzit enorm. Mă aștepta cu brațele deschise și îmi arăta că dincolo de greutăți, există și bunătate”, spune ea.
O radiografie a vieții emigranților
Mărturia acestei românce arată realitatea multor emigranți în Germania: joburi grele, uneori umilitoare, dar și oameni buni care oferă respect și recunoștință. „Am trecut prin multe, dar fiecare experiență m-a făcut mai puternică. Și am învățat că respectul primit pentru munca mea face toată diferența.”