Bernd Fabritius este primul cetăţean român care a ajuns în Bundestag. A fost ales în 2013 la München, pe listele Uniunii Creştin-Sociale (CSU), partenerul politic al Uniunii Creștin-Democrate (CDU) conduse de cancelarul Angela Merkel. Într-un interviu acordat Ziarului Românesc Germania, Bernd Fabritius face un bilanţ al celor mai importante lucruri făcute pentru români în primii doi ani de mandat, vorbeşte de imaginea românilor şi de subiectul fierbinte al fundamentalismului, despre politica din România şi situaţia, încă precară, a minorităţilor din ţara noastră. Conştient de rolul politicii în procesul de integrare, Bernd Fabritius face un apel către românii din Germania: Nu mai staţi pe margini. Implicaţi-vă în politică, prieteni!
Bernd Fabritius, 50 de ani, originar din Agnita, judeţul Sibiu, a plecat din România împreună cu părinţii în 1985, după ce au aşteptat 16 ani acordul autorităţilor comuniste. A studiat dreptul la Universitatea Ludwig-Maximillian şi ştiinţe politice la Institutul de Ştiinţe Politice, ambele din München. Bernd Fabritius s-a implicat foarte activ în viaţa comunităţii saşilor din Germania. În prezent este preşedintele Asociaţiei saşilor transilvăneni din Germania. Şi-a păstrat cetăţenia română şi a păstrat legătura cu ţara natală, unde are rude şi prieteni.
Domnule deputat, sunt doi ani de când aţi fost ales deputat în Bundestag. O întrebare directă: ce aţi reuşit să faceţi concret pentru românii din Germania în acest timp?
«Cred că cel mai important aport poate este schimbarea atitudinii politicului şi a societăţii germane faţă de diaspora română din Germania. M-am luptat pentru a contribuii la o diferenţiere în dezbaterea publică şi am putut constata că nu se mai generalizează atât de mult, cum a fost cazul la începutul anului 2014.
Un alt exemplu este pregătirea terenului politic din Germania pentru aderarea României la spaţiul Schengen, un obiectiv aproape finalizat, care în sfârşit este pe un drum bun.
Al treilea exemplu – şi mă rezum la aceste exemple – este interesarea colegilor din Bundestagul German pentru noi, pentru România şi pentru reformele de acolo.
Am dat impulsuri pentru mai multe vizite parlamentare în România, pentru monitorizări din partea Consiliului Europei – de exemplu pentru verificarea sistemului judiciar în legătură cu divizarea puterii în stat sau pentru reforma legii electorale- şi pentru altele. O să continui pe acest drum, chiar dacă din când în când pare incomod.»
Ce percepţie aveţi, din locul dvs. privilegiat de observaţie, asupra imaginii românilor în Germania? Sesizaţi o anumită sensibilitate crescândă în privinţa persoanelor venite din România care comit acte antisociale?
«Nu, din contră. Cred că aceasta tipizare este în curs de diminuare. Se ştie că din România vin concetăţeni UE bine pregătiţi, şi se ştie că fapte antisociale se comit de oameni – indiferent de provenienţa sau de etnie. »
Aliați la guvernare
Ce părere aveţi despre reapariţia mişcărilor de extremă dreaptă de tipul Pegida? Vin foarte mulţi străini, anul acesta vor veni peste 400.000 de refugiaţi, iar comunitatea musulmană este foarte mare. Ne putem aştepta la ciocniri în societate?
«Aici trebuie să fim prudenţi pentru a nu lăsa loc pentru instrumentalizarea unor temeri nemotivate. Comunitatea musulmană nu este de loc atât de semnificativă cum în special în landul Saxonia – unde a apărut Pegida – unii doresc să o prezinte, iar acolo unde este, nu constituie un pericol pentru echilibrul în societate.
Majoritatea musulmanilor este bine integrată şi nu trebuie să generalizăm unele aspecte radicale periculoase. Acestea trebuie combătute din toate puterile, dar nu trebuie generalizate.
Trebuie să privim atent evoluţia valorilor în societate şi trebuie să apărăm drepturile omului în percepţia noastră occidentală.
Pericole nu provin numai din direcţia musulmanilor radicali, ci la fel şi din direcţia unor mişcări de extremă dreaptă sau stânga sau a unor creştinisme fundamentaliste de natura medievală…
Toate acestea la un loc nu fac bine societăţii şi aici trebuie să fim atenţi, un sfat pe care l-aş da şi colegilor din România.»
În România predomina o atmosferă în care lipseşte încrederea în perspective
Germania începe să fie o ţară cu o mare comunitate de români. Dacă înainte majoritatea era constituită din etnici germani, acum numărul celor fără origini germane începe să fie mai mare. Vin nu numai din România, ci şi din alte ţări. De ce credeţi că românii emigrează în Germania?
«Mulţi dintre ei vin deoarece doresc să-şi clădească un viitor pe care îl cred mai bine în afara ţării. În România predomina o atmosferă în care lipseşte încrederea în perspective.
Eu regret acest lucru şi mă bucur pentru fiecare om care vede şanse de progres în propria ţară şi încearcă acolo să promoveze lucrurile. O ţară are numai de pierdut dacă pleacă generaţii întregi.
Am înţeles plecarea înaintea de Revoluţie, când nu era de aşteptat înfrângerea sistemului ceauşist. Dar în momentul actual eu nu aş vedea motive de a pleca de acasă, mai ales după ce se poate constata deja o schimbare – inclusiv în viaţa politică. Cred chiar că în România cineva dornic de realizări are mai multe şanse decât în ţările mai saturate.»
Societatea germană este pregătită şi pentru integrarea politică
În alte ţări cu mari comunităţi, românii încep să bată la porţile politicii. Pot candida, conform normelor europene, la consiliile locale. În Italia şi Spania sunt sute de români care au candidat, este adevărat, cu rezultate modeste. În Germania românii stau departe de politică. Cum vă explicaţi?
«Nu pot confirma. Cu Octavian Ursu, născut la Bucureşti, avem un deputat etnic român în Parlamentul Landului Saxonia, mai sunt şi consilieri comunali pe ici colo. Dar ar putea fi mai mulţi. Societatea germană este pregătită şi pentru integrarea politică – deci: implicaţi-vă, prieteni!»
Ce părere aveţi despre politica românească? Ce anume aţi reproşa parlamentarilor români?
«Este prea mult preocupată cu sine, urmăreşte o politică pe termen scurt, se protejează reţele de interes – şi avem lipsa de preluare de răspundere pentru societate, pentru dezvoltarea ţării – chiar dacă pe moment s-ar părea că „pentru politician nu iese nimic” sau că ar putea fi un avantaj şi pentru adversarul politic.
În politică nu te duci pentru a dăuna unui adversar politic sau pentru a te îmbogăţi, ci pentru a schimba ceva în bine. Asta cred că mai trebuie învăţat de unii politicieni – nu de toţi, dar de unii. »
Prieteni buni dinainte de alegeri
Avem un preşedinte de origine germană, Klaus Iohannis şi, în curând, vom avea un nou ambasador pentru care Germania este a doua patrie, Emil Hurezeanu. Ce perspectivă de dezvoltare au, în acest context, relaţiile româno-germane?
«Sunt convins că alegerea domnului Iohannis este un impuls puternic nu numai pentru relaţiile bilaterale ci pentru relaţiile externe în general. Arată o maturitate şi o stabilitate a societăţii, care tinde spre o politică democratică, care se îndepărtează de circul politic de care România a dat dovadă de prea multe ori în anii trecuţi.
Este un avans de încredere care face bine acestor relaţii. Faptul că domnul Emil Hurezeanu a fost desemnat ambasador la Berlin are aceeaşi semnificaţie.
Mă bucur în aşteptarea continuării colaborării foarte constructive care a fost posibilă şi în anii precedenţi cu ambasada României la Berlin.»
Ar trebui să se diferenţieze mai atent între apartenenţa etnică şi cetăţenie. Cetățean român nu este sinonim cu etnic român!
Cât la sută sunteţi german şi cât la sută român?
«Sunt sută la sută sas ardelean 🙂 Ca acesta, sunt german originar din România, sută la sută, şi voi rămâne asta oriunde şi cât de mult voi mai trăi.
Poporul României este unul multietnic – asta reiese deja din istorie – şi tendinţele de a asimila etniile conlocuitoare a fost una din greşelile majore din timpul ceauşist. Atenţia la acest aspect, a fost şi este neglijat în continuare.
Mândria naţională – etnică – poate fi şi este un impuls, un motor de dezvoltare, dar nu este un privilegiu al etniei majoritare.
Actuala Constituţie prevede garantarea identităţii etnice, dar în acelaşi timp vorbeşte de un stat naţional unitar. Cred că ar fi o şansă de dezvoltare socială dacă în discursul public s-ar diferenţia mai atent între apartenenţa etnică şi cetăţenie.
Aceasta ar permite o identificare mult mai accentuată a etniilor conlocuitoare cu propriul stat, cu propria patrie, care fără nici un dubiu este România.
Modelul poporului multietnic a funcţionat perfect pe teritoriul României cel puţin în ultimele 10 secole şi a dus la dezvoltarea de care s-au bucurat strămoşii noştrii. De ce să nu continuăm pe acest drum comun?»
Sorin Cehan