Sari la conținut

Un șofer român neatent a cauzat incendierea a trei TIR-uri în Germania -VIDEO

07/06/2019 12:28 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:24

Un șofer român de TIR a făcut scrum trei camioane, pe Autostrada A3 de lângă Würzburg-Heidingsfeld.

Din primele informații, bărbatul nu a realizat că are în față un ambuteiaj și a intrat cu viteză în cei trei mastodonți.

Accidentul a avut loc joi, 6 iunie, în jurul orei 2:20 după-amiaza, la joncțiunea Würzburg – Kist și Würzburg – Heidingsfeld.

Șoferul român mergea către Nürnberg, atunci când a intrat cu viteză în trei TIR-uri care se aflau într-un ambuteiaj.

În urma impactului, cele trei camioane au luat luat foc. Din fericire, toți șoferii au reușit să scape la timp.

Românul a fost dus în stare gravă la spital, alături de alți cinci bărbați, care au răni minore.

Potrivit br.de, citat de Observator, la ora 18:30 traficul încă nu fusese redeschis în zona accidentului.

La fața locului a sosit un efectiv important de pompieri. Pagubele sunt estimate la câteva sute de mii de euro.

Veneau din Germania de la muncă, românii care au murit în accidentul rutier din Austria. Șoferul era foarte obosit