Sari la conținut

Munca până la epuizare i-a adus sfârșitul unui român plecat în Germania. „M-aș duce acasă, să mă odihnesc”, spunea Petru

Etichete:
02/06/2020 14:21 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:21

O nouă tragedie lovește comunitatea românilor care muncesc în Germania, după ce cu numai o lună în urmă un alt bărbat, Dumitru Crețan, s-a spânzurat în această țară de dorul familiei, el nefiind lăsat de patroană să se întoarcă acasă. Ca o coincidență nefericită, românul decedat acum este din același sat din care era și cel care a ales să-și ia singur viața.

Bărbatul în vârstă de 65 de ani din orașul Vicovu de Sus, județul Suceava, a murit după ce a făcut un infarct pe fondul epuizării, în Germania. Petru Botnari muncea la o exploatare forestieră de aproximativ zece ani, dar doar în urmă cu un an firma angajatoare i-ar fi făcut contract de muncă, după cum susține fratele său, informează Obiectiv de Suceava.

Familia încearcă acum să-i aducă în țară sicriul cu trupul neînsuflețit pentru a-l înmormânta în cimitirul satului Laura, unde acesta a locuit. Oamenii speră că vor putea obține o pensie de urmaș, bărbatul fiind singurul întreținător al familiei.

Rudele bărbatului sunt revoltate pentru că patronii nemți nu i-au permis să vină acasă, motivând contextul actual creat de pandemia de coronavirus, și susțin că acesta a muncit până la epuizare, iar organismul său nu a mai rezistat.

Petrică Botnari era îngrozit să nu își piardă locul de muncă pentru că era singura speranță a soției și a fiului în vârstă de 21 de ani, grav bolnav de epilepsie. ”Am vorbit cu el cu două zile înainte de tragedie. Mi-a spus că e obosit și se simte tare slăbit. Era prea muncit. Tare voia să vină acasă, măcar două săptămâni, să se odihnească.

«M-aș duce măcar două săptămâni acasă, să mă odihnesc, dar nu pot», mi-a tot repetat la telefon. Muncea câte 12 ore pe zi. E drept că era plătit la oră, dar a fost prea mult pentru vârsta lui. I-a fost frică să vină acasă. Spunea că nu-l mai primesc nemții înapoi, din cauza focarului de la noi. Şi a stat așa și a muncit până a murit. Avea vreo zece ani de când tot muncea în Germania, dar abia acum un an i-au făcut contract. Nu știu dacă va putea soția să ia vreo pensie de urmaș. E disperată, săraca. Are grijă de băiat, care e bolnav. El tot pentru băiat muncea și tare mai suferea pentru el. Acum așteptăm să vină acasă, să-l înmormântăm”, a povestit Marin Botnari, fratele bărbatului mort în Germania.

Familia așteaptă rezultatele necropsiei care vor elucida cauzele decesului, dar din primele indicii se pare că bărbatul ar fi făcut un infarct pe fondul epuizării. Un echipaj al Ambulanței l-a luat dintr-o zonă forestieră, unde acesta muncea, iar patronii nemți s-au ocupat de costurile spitalizării.

Însă, în ciuda eforturilor cadrelor medicale de acolo, nu s-a mai putut face nimic. ”L-au internat în spital. S-a ocupat patronul, care a chemat și ambulanța când i s-a făcut rău. L-au resuscitat și și-a revenit după infarct, dar a doua zi a făcut un accident vascular care i-a fost fatal”, a explicat fratele victimei, Marin Botnari.

Autoritățile locale din Vicovu de Sus susțin că vor încerca să identifice o modalitate de a o ajuta pe sărmana văduvă, care a rămas singură cu un copil bolnav.

”Era om gospodar și muncea mult. A plecat în Germania la muncă de mulți ani. Venea regulat acasă, în concedii, dar în ultima perioadă nu a mai venit, din cauza pandemiei de Covid-19. Lucra la pădure, era greu, mai ales la vârsta lui. Familia vrea să-l aducă în țară, să-l înmormânteze. Vom încerca să-i ajutăm. Vom vedea ce posibilități legale avem în acest sens”, a precizat primarul orașului Vicovu de Sus, Gheorghe Schipor.

Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Petrică Botnari va fi preluat de la morga spitalului din Germania în cursul zilei de miercuri, de către o firmă de pompe funebre, familia pregătindu-se de înmormântare pentru sfârșitul acestei săptămâni. 

Continuați să citiți în Ziarul Românesc