Sari la conținut

Impact devastator în Germania: Șoferul unui autoturism, prins între două TIR-uri, a murit strivit

01/07/2019 14:15 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:23

Imagini de groază au fost surprinse pe autostradă, după ce un Nissan a fost strivit între două camioane, în Germania. Şoferul autoturismului a murit strivit între fiare, maşina lui fiind complet distrusă, informează Observator.

Accidentul teribil a avut loc vineri seara pe A81, în Germania, în apropiere de Gerlingen, un bărbat de 28 de ani murind strivit în propria maşină, un Nissan, după ce un camion a intrat cu viteză în el, din spate, şi l-a proiectat în alt TIR care tocmai frâna, în spatele unei coloane în trafic.

Amendă pentru un șofer român de TIR în Germania. Greșeala comisă de el este cauza majorității accidentelor mortale

Spiegel scrie că pur şi simplu şoferul camionului care circula în spatele Nissan-ului nu a observat că acesta a încetinit şi l-a lovit în plin. Impactul autoturismului cu semiremorca din faţă a fost devastator şi a distrus complet maşina, rămasă un morman de fiare.

Poliţia nu a anunţat nici vârstele nici naţionalităţile celor doi şoferi de camion implicaţi în tragedie.

Trei răniți grav într-un accident îngrozitor în Germania. Elicopterul sosit pentru salvarea lor, distrus de o mașină de intervenție rapidă