in

Gafa anului la întâlnirea miniştrilor de externe ai României şi Germaniei, Agerpres a confundat Germania cu Franţa

Agenţia Naţională de Presă Agerpres a tipărit o broşură despre împlinirea a 135 de ani de relaţii diplomatice între Germania şi România. Broşura i-a fost oferită în dar în 9 martie ministrului de Externe german, Frank-Walter Steinmeier, de omologul său Bogdan Aurescu. Pe coperta broşurii ar fi trebuit să fie hărţile celor două ţări. Numai că, în loc de harta Germaniei, Agerpres a pus pe copertă harta Franţei, colorată însă în culorile Germaniei, galben, roşu şi negru.

„Cu ocazia aniversării a 135 de ani de relaţii diplomatice, vă prezint acest drăguţ pliant pe care i l-am oferit deja domnului ministru Steinmeier şi care prezintă în imagini, cu sprijinul colegilor de la Agerpres, istoria relaţiilor diplomatice romano-germane. Sunt imagini care trec prin istoria noastră comună şi care arată cât de intense sunt, mai ales în ultimii ani, contactele dintre ţările noastre”, a declarat Bogdan Aurescu, în conferinţa de presă comună cu omologul german.

Steinmeier a arătat broşura, fără să remarce eroarea. Dar ziariştii au remarcat-o, iar gafa a făcut înconjurul lumii. AFP, AP, BBC, Der Spiegel au relatat pe larg despre gafa umilitoare comisă de ministrul român de Externe.

Oficialii români s-au înroşit la faţă după ce au observat imaginea eronată de pe coperta broşurii-cadou oferite ministrului german de Externe pentru a marca 135 de ani de relaţii diplomatice”, a scris agenţia AP.

Ministerul de Externe a făcut, câteva ore mai târziu, precizări, arătând că eroarea aparţine Agerpres: “Dintr-o regretabilă eroare tehnică, exclusiv pe coperta broşurii, tipărită într-un singur exemplar pus la dispoziţia MAE în această dimineaţă, a fost imprimat conturul hărţilor României şi Franţei, aceasta din urmă fiind acoperită de steagul Germaniei”.

MInistrul român s-a scuzat,spunându-i omologului german că regretă profund această situaţie. Steinmeier i-a transmis lui Aurescu că nu apreciază că situaţia în cauză este de natură să producă vreun efect sau să creeze vreo problemă în relaţiile bilaterale. Potrivit unui comunicat MAE, “a mulţumit din nou părţii române pentru atmosfera foarte bună a vizitei şi pentru substanţa discuţiilor”


 


Scuze, de la ambii miniştri, au cerut şi reprezentanţii agenţiei de presă Agerpres. Astfel, într-un comunicat publicat pe site-ul agenţiei, se spune: “Imprimarea greşită a fost o greşeală tehnică din partea Agerpres, pe care ne-o asumăm şi pentru care ne cerem scuze atât Ministerului Afacerilor Externe român, cât şi Ministerului Afacerilor Externe german”. Ministrul Bogdan Aurescu a anunţat că îi va cere premierului Ponta să-l demită pe directorul Agerpres, Alexandru Giboi, care până să conducă agenţia naţională de presă, a fost şef al biroului de presă al PSD. În acelaşi timp, Aurescu a decis să o demită pe din funcţia de purtător de cuvânt al MAE pe Brânduşa Predescu.

„În urma analizării modului în care s-a ajuns la acest regretabil incident, ministrul afacerilor externe a decis, în cursul zilei de ieri, eliberarea din funcţie a purtătorului de cuvânt al MAE, care a gestionat, în relaţia cu Agerpres, problematica materialului în cauză”, a anunţat MAE. Ministerul a precizat că „purtătorul de cuvânt al MAE şi-a asumat responsabilitatea neverificării integrale a broşurii respective înainte de a-i fi prezentată şefului instituţiei spre a fi oferită oaspetelui german”.

Ministrul de Externe al Germaniei s-a aflat, luni, 9 martie, în România, unde s-a întâlnit şi cu preşedintele Klaus Iohannis, la Cotroceni, precum şi cu premierul Victor Ponta. Steinmeier a mers şi la Sibiu, unde, alături de preşedintele Iohannis, a participat la vernisajul unei expoziţii despre minoritatea germană din România, la Muzeul Brukenthal. Ministrul german de Externe a primit titlul de cetăţean de onoare al municipiului Sibiu.


MAE: Germania, pe locul doi la numărul deceselor cetățenilor români aflați în străinătate

Ziua Femeii, sărbătorită la ARO – Asociaţia Românilor din Frankfurt, Offenbach şi împrejurimi e.V.