Sari la conținut

Dezastru pe o autostradă din Germania: Un șofer român de TIR a adormit la volan și s-a izbit de separatorul de sens

03/12/2019 15:08 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:22

Accidentul s-a produs vineri, 29 noiembrie, pe B300 între Aichach-Süd și Ecknach. După impact, autostrada arăta ca un câmp de luptă.

Conform presei germane, șoferul român a adormit la volan și s-a izbit de separatorul de sens din beton. TIR-ul încărcat cu 40 de tone de produse de patiserie a fost imediat cuprins de flăcări.

Cabina TIR-ului s-a înclinat în urma ciocnirii și a rămas sprijinită pe parbriz.

Din fericire, românul a supraviețuit impactului și incendiului. A fost internat în spital cu răni ușoare.

Airbagul i-a salvat viața, crede comisarul-șef Hannes Stiegler de la Poliția din Aichach, comform TAG24.