Sari la conținut

10 August, deputatul PNL Matei Dobrovie propune măsuri de protecţie a cetăţenilor paşnici faţă de abuzurile forţelor de ordine

09/08/2019 13:49 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:23

„Reprimarea violentă a mitingului diasporei din 10 august 2018 nu poate fi uitată, iar un astfel de eveniment sinistru, cu oameni paşnici bătuţi şi gazaţi de jandarmi, nu trebuie să se mai repete niciodată. Vinovaţii pentru abuzuri sunt astăzi răsplătiţi cu funcţii, în loc să fie pedepsiţi, iar încrederea în Ministerul de Interne este pe bună dreptate la un nivel extrem de scăzut. În acest context, se impun modificări legislative care să împiedice astfel de intervenţii nejustificate şi disproporţionate ale forţelor de ordine pe viitor”, a declarat deputatul PNL Matei Dobrovie.

Liberalul propune modificarea şi completarea Legii nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, prin detalierea modului gradual în care pot fi folosite mijloacele de imobilizare sau de constrângere pentru a împiedica eventualele abuzuri faţă de cetăţenii paşnici, precum şi trecerea arbitrară dincolo de măsurile necesare pentru neutralizarea acţiunilor ilegale şi imobilizarea persoanelor agresive.

Propunerea urmăreşte să instituie o ordine de folosire a armamentului din dotarea forţelor de ordine, în funcţie de numărul de persoane care pot fi afectate, precum şi de natura armamentului, criterii care să asigure respectarea principiului proporţionalităţii între intervenţia jandarmilor şi pericolul reprezentat de persoanele turbulente.

În plus, înainte de folosirea mijloacelor de protecţie şi de imobilizare se va proceda la îndepărtarea din mulţime a femeilor cu semne vizibile de sarcină, a persoanelor cu semne vădite de invaliditate şi a copiilor.

„Cetăţenii trebuie să primească garanţii suplimentare privind respectarea principiilor de drept şi ocrotirea interesului, vieţii, integrităţii şi sănătăţii lor. Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat în Constituţia României. Substanţele iritant-lacrimogene folosite în Piaţa Victoriei pe 10 august au avut efecte negative asupra sănătăţii participanţilor la miting, care au durat mai multe zile, şi nici medicii nu au ştiut ce fel de substanţe au fost folosite împotriva lor”, a explicat deputatul liberal.Pentru evitarea acestor situaţii pe viitor, iniţiativa propune ca în cazul folosirii substanţelor iritant-lacrimogene sau a mijloacelor genistice, să se includă în mesajele de avertisment şi de somaţie informaţii despre componenţa acestor substanţe şi despre efectele pe care le pot avea asupra sănătăţii.

„Jandarmeria Română trebuie să rămână un garant al democraţiei constituţionale, care acţionează pentru protecţia şi siguranţa cetăţenilor, pentru asigurarea şi restabilirea ordinii publice, nu un instrument de represiune arbitrară, indiferent de puterea politică de la un moment dat”, a concluzionat Matei Dobrovie.