Sari la conținut

Eveniment cultural de excepție la Stuttgart: Concert extraordinar „Jezebel”, expoziții și colecție de ii vechi

26/09/2016 06:18 - ACTUALIZAT 24/11/2021 13:00

În data de 1 octombrie 2016, la ora 19.00, toți românii din Stuttgart sunt invitați la un eveniment cultural de excepție, la Tango Palace – Wagenburgstr. 101, 70186 Stuttgart (http://tangopalace.de/?page_id=58).

Un concert extraordinar va fi susținut de solista Izabela Barbu (Jezebel), acompaniată de pianistul Alexandru Burcă.

Repertoriul cuprinde cântece din folclor – atât tradițional cât și urban, cântece din mahalalele bucureștene, ori cântece din perioada otomană și fanariotă, culese ori compuse de Anton Pann, iar mai târziu de Zavaidoc, Cristian Vasile, de Maria Tănase, de Maria Lătăretu – cântece reorchestrate și reinterpretate într-o manieră actuală, cu accente tradiționale dar şi rock, latino, jazz ori classic.

Absolventă a școlii de muzică nr. 2, secția pian, a unui an de canto clasic și unui an de pedagogie muzicală la Facultatea de Arte a Universității Spiru Haret, Izabela Barbu, aka Jezebel s-a decis la vârsta de 40 de ani să-și schimbe drumul în viață și a început o nouă carieră în domeniul artistic, întorcându-se la pasiunile din copilărie – muzica și teatrul. A fost invitată să cânte, împreună cu Nightlosers, tot în 2015, la Târgul Internațional de Turism, la Berlin, la Gala Premiilor UCIN 2016 și în cadrul multor altor evenimente importante. Mai mult decât atât, a organizat și a participat la o multitudine de evenimente în scop caritabil, ajutând artiști tineri cu probleme grave de sănătate si copii cu situații familiale ori de sănătate precare.

Pe fundalul scenei vor fi rulate pe parcursul întregului eveniment fotografii și filmări care vor reflecta societatea românească și viața Reginei, din perioada belle epoque și antebelică, așa cum a fost surprinsă de camerele unor fotografi, profesioniști ori amatori, iar în foaierul sălilor ce vor găzdui concertele vor fi expuse lucrări ale pictoriței Mirela Trăistaru, ce vor ilustra personalitatea Reginei Maria și lumea magică a satului, într-o transpunere contemporană.

Mirela Trăistaru este considerată artista “nepereche”. Nu numai pentru talentul său remarcabil, realizările și cariera impresionante, ci și datorită varietății și complexității creației sale. Cu un master în pictură la Universitatea de Arte București absolvit cu marele prof. Stefan Caltia, ea este pictor, designer vestimentar, grafician, scenograf, specialistă în body-painting și lucrări monumentale. A avut expoziții personale de pictura și grafică în București, în țară și în lume. Puțini sunt aceia care știu că Mirela Trăistaru are o bogată activitate cinematografică, teatrală și de televiziune încă din 1995. A ilustrat cărți și a avut zeci de prezentări de modă, fiind laureată cu premiul întâi și trofeul primelor patru ediții ale Napoca Fashion, Cluj. A cucerit, printre altele, Marele premiu al juriului la Festivalul Național al Filmului de Artă pentru filmul Noaptea Sânzienelor și Premiul pentru debut la Festivalul Magia Modei.

Ținutele de scenă vor reflecta, și ele, momentele prezentate, fiind creații contemporane ale unor tineri designeri români, ce vor conține elemente stilizate inspirate din portul popular românesc

Colecție de ii vechi, autentice, obiecte de podoabă, cât şi obiecte ce au aparținut Reginei Maria – aflate, toate, în colecția particulară a Iuliei Gorneanu (curator, promotor al calendarul popular românesc şi inițiator al unor vaste campanii de protejare a patrimoniului țărănesc, fashion stylist – integrare de piese vintage în ținute urban). Colecția Iuliei Gorneanu are două suflete: unul este generator de conversație identitară – obiecte țărănești ale căror pattern-uri vin din străvechime, fiind exemple de design colectiv de mare excepție și rafinament (ii, marame, fote, vâlnice, salbe, oprege, paftale, fotografii etnografice etc.) iar celălalt aduce în actualitate feminitatea, candoarea, misterul femeilor de la sfârșit de sec XIX- început de XX (dantele, poșete, pălării, umbreluțe, bijuterii, carnețele de bal, pantofi, reviste și fotografii). Fiind inspirată de personalitatea Reginei Maria a României, colecția include cărți rare, unele cu autograful reginei, dar și celebrele reclame pe care aceasta le-a făcut în epocă. Întreg demersul expozițional dorește să atragă atenția asupra faptului că există un „stil Regina Maria” care, asemenea stilului victorian, a inspirat doamnele din perioada în care aceasta a trăit, iar acum, dincolo de timp, continuă să ne inspire și să ne ajute să ducem povestea mai departe. Iulia Gorneanu a realizat o serie de expoziții dedicate Reginei Maria: – „Veșmântul țărănesc, veșmânt regal” – Expoziția României la Festivalul Ambasadelor, Biblioteca Națională a României 1 – 5 septembrie 2015. – „Eleganță şi tradiție în moda feminină. De la Belle Époque la interbelic” – Muzeul Național Cotroceni, 3 martie – 29 mai 2016.

Pentru vizitarea expozițiilor care fac parte din eveniment, uşile se vor deschide publicului larg începând cu ora 17.30.

Parteneri: EU Reflect e.V. Stuttgart, MARICON, Zig-Zag de România și Tango Palace

Intrarea: 10 euro

Rezervări și informații: 1771982143 / 0160867389 / 0711480550

 

Daiana Matieş, președintele asociației EU Reflect e.V. Stuttgart

016095475191

www.onlinereflect.eu
www.eureflect.org

 Festivaluri importante în România și Germania, organizate de un român: „E o chestiune de onoare”

Muzician Jazz în Germania, are origini românești, dar nu își simte rădăcinile: «Din păcate nu vorbesc limba română»

Aplauze pentru tinerii artiști români din zona Rin-Main, în concert la Offenbach. Organizator: ARO Rumänischer Kulturverein Frankfurt, Offenbach & Umgebung e.V.

 

Continuați să citiți în Ziarul Românesc