Sari la conținut

Este oficial: Germania a intrat în RECESIUNE! Virusul a îmbolnăvit cea mai mare economie a Europei

15/05/2020 15:52 - ACTUALIZAT 03/01/2022 17:50

Economia Germaniei a intrat în recesiune în primul trimestru din 2020, când s-a contractat cu 2,2%, pe fondul impactului pandemiei cu coronavirus.

Scăderea din T1 vine după un recul de 0,1% în ultimele trei luni din 2019, arată datele preliminare publicate vineri de Oficiul Federal de Statistică (Destatis), transmite Reuters, preluată de Agerpres.

Este cel mai sever declin trimestrial de la criza financiară din 2009, a precizat Destatis. În ritm anual, PIB-ul Germaniei s-a contractat în primul trimestru din 2020 cu 2,3%, după un avans de 0,4% în ultimele trei luni din 2019. Analiştii se aşteptau la un declin trimestrial de 2,2% şi o scădere anuală de 2%.

De asemenea, analiştii se aşteaptă la un declin şi mai accentuat în trimestrul doi din 2020, din cauza măsurilor de izolare adoptate pentru a stopa răspândirea epidemiei.

Totuşi, Germania pare să aibă o evoluţie mai bună decât vecinele Franţa şi Italia, ale căror economii s-au contractat cu 5,8% şi, respectiv, 4,7%, în primul trimestru din 2020.

„Lucrurile se vor înrăutăţi înainte de a se îmbunătăţi. Să fiu mai precis, datele viitoare vor fi şi mai proaste, chiar dacă probabil am depăşit cea ce a fost cel mai greu”, a apreciat analistul Carsten Brzeski de la ING.

Şi Ministerul de Finanţe a avertizat vineri că scăderea activităţii economice în Germania va accelera în trimestrul doi din 2020, din cauza epidemiei. În aprilie, indicatorii economici nu au arătat semne de speranţă, deşi o redresare ar putea începe în mai, se arată în raportul lunar al Ministerului de Finanţe de la Berlin.

Pentru a combate criza, Guvernul de la Berlin a anunţat că-şi va asuma noi împrumuturi, pentru prima dată din 2013, ca parte a unui pachet de măsuri fără precedent, ce totalizează 750 de miliarde de euro (800 miliarde de dolari), adoptat pentru a amortiza efectele negative ale pandemiei asupra economiei.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc