
Eliminarea plăților în numerar din decembrie 2025: Începând cu luna decembrie, Germania face un pas decisiv spre digitalizarea completă a plăților sociale și elimină definitiv plata în numerar pentru o categorie importantă de cetățeni. Mii de persoane, care încă primesc sume în mână, vor fi obligate să își deschidă conturi bancare – în caz contrar, riscă să nu mai primească deloc pensia.

Eliminarea plăților în numerar din decembrie 2025: Cei care nu au cont bancar, rămân fără venit
Din ianuarie 2026, sistemul de încasare a pensiei prin cecuri va deveni istorie. În scrisori deja trimise beneficiarilor, Casa de Pensii a anunțat oficial finalul plăților cash. Inclusiv Poșta Germană a transmis pensionarilor formulare pentru trecerea la plata prin cont bancar – un pas care trebuie făcut până cel târziu în decembrie 2025.
Pentru cei care se tem de costuri, vestea bună este că majoritatea băncilor oferă conturi gratuite pentru pensionari. În plus, chiar dacă plata se întrerupe temporar din lipsa unui cont, odată ce procedura este completată, toate sumele restante vor fi achitate retroactiv.
Citiți și ► Chirii prea mari: Germania anunță acum o nouă regulă pentru proprietari, toți chiriașii trebuie să afle
Schimbarea nu este doar un detaliu administrativ, ci o măsură cu impact direct asupra vieților celor vizați. Oficialii avertizează că dacă nu se acționează imediat și nu se comunică un cont bancar valid Casei de Pensii, plățile vor fi oprite. Situația afectează în special persoanele în vârstă, obișnuite cu sistemul tradițional de „ordin de plată pentru decontare”, prin care își încasau pensia direct de la bancă.
Banii digitali devin normă, dar mii rămân în urmă
Germania continuă să elimine treptat plățile în numerar, încurajând digitalizarea completă a sistemului financiar. Este deja în vigoare interzicerea cecurilor la Postbank pentru beneficiarii de ajutoare sociale, iar acum urmează pensionarii care nu au conturi bancare.
Datele arată că în jur de 670.000 de persoane din Germania trăiesc în continuare fără un cont bancar, din diverse motive – fie nu au acces, fie refuză din convingere. Însă, în ritmul în care se impune digitalizarea, riscă excluderea financiară totală. Autoritățile recomandă acțiuni urgente pentru a preveni pierderea veniturilor esențiale.