Sari la conținut

Ziua Internațională a Berii: Germania rămâne principalul producător din Europa

02/08/2019 12:19 - ACTUALIZAT 16/10/2023 17:29

România s-a situat, anul trecut, pe locul nouă în topul celor mai importanţi producători de bere din UE, cu o producţie de 1,8 miliarde litri, arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Cu o producţie de 8,3 miliarde litri (21% din producţia totală a UE), Germania a fost principalul producător în 2018, când una din cinci beri conţinând alcool produsă în UE a venit din această ţară. Urmează în ordine, Marea Britanie (4,50 miliarde litri), Polonia (patru miliarde litri), Spania (3,60 miliarde litri), Olanda (2,40 miliarde litri), Belgia (2,40 miliarde litri), Franţa (1,98 miliarde litri), Cehia (1,95 miliarde litri) şi România (1,80 miliarde litri).

În Uniunea Europeană a fost produsă, anul trecut, o cantitate de peste 39 de miliarde de litri de bere conţinând alcool (echivalentul a aproximativ 76 de litri per locuitor), la care se adaugă peste un miliard de litri de bere fără alcool sau cu un conţinut de alcool mai mic de 0,5%.

Comparativ cu 2017, Italia a înregistrat cel mai semnificativ avans – 21% – al producţiei de bere (care conţine alcool), urmată de Ungaria (11%) şi Cehia (6%).

În contrast, producţia de bere în Marea Britanie a scăzut cu 20%, în Austria şi în Slovacia cu 10%, şi în Olanda cu 9%.

O cantitate de 1,9 miliarde de litri de bere conţinând alcool a fost exportată anul trecut de Olanda. Cel mai mare exportator de bere din UE a depăşit Belgia şi Germania (ambele cu 1,6 miliarde de litri), Franţa (0,6 miliarde de litri) şi Marea Britanie (0,5 miliarde de litri).

SUA au fost principala destinaţie pentru exporturile de bere ale statelor UE către ţările din afara blocului comunitar (un miliard litri de bere conţinând alcool fiind exportaţi în 2018 sau 29% din exporturile totale extracomunitare de bere), urmate de China (453 milioane litri), Rusia (234 milioane litri), Canada (217 milioane litri ), Coreea de Sud (198 milioane litri), Elveţia (101 milioane litri), Australia (99 milioane litri) şi Taiwan (91 milioane litri).

Când vine vorba de importurile de bere în UE, preferată este berea din Mexic cu 250 milioane litri sau 52% din toate importurile de bere din afara UE înregistrate în 2018, urmată de berea din Serbia (57 milioane litri), SUA (43 milioane litri), Belarus (23 milioane litri), Ucraina (19 milioane litri), China (17 milioane litri), Rusia (14 milioane litri) şi Thailanda (zece milioane litri). 

Datele Eurostat au fost publicate cu ocazia Zilei internaţionale a berii, care este celebrată de iubitorii acestei băuturi în fiecare an, în prima zi de vineri a lunii august. În acest an, ziua este marcată la data de 2 august. A fost celebrată pentru prima dată în anul 2008.

Berea ocupă a treia poziţie în topul mondial al băuturilor, doar apa şi ceaiul fiind consumate în cantităţi mai mari.