in

Expansiunea sectorului turistic din Germania, amenințată de lipsa de personal

Hotelul de cinci stele Neptun de pe coasta Mării Baltice are o problemă cu care se confruntă multe firme germane: o listă lungă de locuri de muncă vacante care trebuie ocupate pentru a face faţă numărului crescut de turişti, aceasta fiind o problemă cu care se confruntă nu doar sectorul turistic din Germania, care înregistrează al zecelea an de creştere consecutivă, ci şi întreaga economie, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.

“Vacanţele în Germania sunt mai populare ca niciodată”, spune Guido Zoellick, managerul hotelului Neptun şi, totodată, preşedintele Asociaţiei Germane a Hotelurilor şi Restaurantelor (DEHOGA). “Însă, acest succes continuu nu depinde doar de cerere, este vorba şi de a avea politicile adecvate. Una dintre cele mai importante şi mai urgente sarcini pentru industrie este să acopere necesităţile noastre pentru personal calificat”, spune Zoellick.

Problema lipsei de personal calificat a ajuns la vârful puterii. Recent, cancelarul Angela Merkel a organizat o reuniune specială a liderilor din mediul politic şi de afaceri pentru a răspunde la această problemă, care se întinde de la ingineri de software la asistente. În încercarea de a rezolva problema, începând din luna martie a anului următor, va intra în vigoare o lege care va facilita angajarea lucrătorilor profesionişti din afara Uniunii Europene.

Acest ajutor nu putea veni mai rapid pentru sectorul turismului. Peste două treimi dintre proprietarii de hoteluri şi restaurante au menţionat lipsa de personal calificat drept principala lor problemă în sondajul publicat luna trecută de DEHOGA.

Turismul este unul din motoarele creşterii celei mai mari economii europene, contribuind cu aceeaşi valoare adăugată ca sectorul de retail sau cel manufacturier şi angajând peste trei milioane de persoane. Germania are aproape 7.000 de muzee, peste 500 de teatre şi aproximativ 300 de restaurante care beneficiază de cel puţin o stea Michelin, fără a mai vorbi de cei 200.000 de kilometri de trasee pentru drumeţii, 16 parcuri naţionale şi 13 regiuni viticole.

Atracţia Germaniei ca destinaţie turistică a crescut semnificativ după reunificare. Oraşele din fostul “Est comunist”, precum Leipzig, Dresda şi Potsdam, au devenit parte a itinerariului turistic, alături de plajele de pe coasta Mării Baltice.

Criticile îndreptate spre călătoriile cu avionul au ajutat să îi ţină pe germani aproape de casă, unde aceştia cheltuie anual peste 200 miliarde euro pe bunuri şi servicii turistice. Vizitatorii străini cheltuie şi ei aproximativ 40 miliarde de euro.

Găsirea unui număr suficient de angajaţi calificaţi este “de departe cel mai important risc economic” la adresa sectorului turismului, spune Dirk Binding, un expert de la Uniunea Camerelor de Comerţ şi Industrie din Germania (DIHK). “În special în cazul hotelurilor şi restaurantelor, lipsa continuă de muncitori calificaţi conduce la creşterea costurilor cu mâna de lucru”, a spus Binding, adăugând că unii proprietari de hoteluri şi restaurante sunt forţaţi să îşi reducă serviciile.

Pentru moment, industria turistică din Germania se descurcă. Potrivit celor mai recente date oficiale, în primele zece luni ale acestui an, numărul înnoptărilor a crescut cu aproape 4%, comparativ cu perioada similară a anului trecut.

“Turismul în Germania este în creştere”, însă capacitatea de a profita de această creştere este ameninţată, susţine Guido Zoellick. Potrivit acestuia, creşterea costurilor, birocraţia şi evenimente geopolitice precum Brexitul sau disputele comerciale contribuie la înrăutăţirea perspectivelor.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC GERMANIA

Slujbă arhierească înainte de Crăciun în cea mai veche parohie bavareză. Moise, prezentat drept model pentru românii din München și din întreaga diaspora

Președintele Germaniei: „Democraţia noastră are nevoie cetăţeni cu încredere în sine, cu iniţiativă, bun simţ şi decenţă”