Sari la conținut

Economia Germaniei ar putea să stagneze sau să se contracte în T4 din cauza Covid-19

16/11/2020 15:35 - ACTUALIZAT 24/11/2021 13:05

Economia germană ar putea să stagneze sau chiar să se contracte în ultimul trimestru al acestui an, deoarece măsurile adoptate la nivel naţional şi internaţional pentru a ţine sub control cel de-al doilea val al pandemiei de coronavirus afectează sectorul petrecerii timpului liber şi exporturile, a anunţat luni Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank), transmite Reuters.

În condiţiile în care şcolile şi magazinele rămân deschise, iar restricţiile afectează restaurantele şi industria hotelieră, Germania a adoptat până acum o abordare mai suplă decât unii dintre vecinii săi europeni.

Cu toate acestea, prima economie europeană ar urma să aibă de suferit de pe urma unei cereri mai slabe de peste hotare.

Germania alocă 22 de miliarde de euro pentru sprijinirea firmelor și angajaților independenți în primele șase luni din 2021

„Performanţa economică totală ar putea stagna, şi chiar scădea, după o creştere foarte viguroasă în cursul verii”, precizează Bundesbank în ultimul său raport lunar.

Cu toate acestea, Banca Centrală a Germaniei subliniază că o cădere economică similară cu cea înregistrată în primăvară este puţin probabilă iar progresele înregistrate în dezvoltarea unui vaccin împotriva COVID-19 cresc şansele ca „în curând” să fie găsit un echilibru între ţinerea sub control a virusului şi menţinerea deschisă a economiei. (Agerpres)