Economia Germaniei se va contracta din nou în primul trimestru al anului, iar inflația de bază s-ar putea menține la niveluri ridicate, a scris Bundesbank într-un raport lunar publicat luni.
Cea mai mare economie a Europei s-a contractat cu 0,4% în ultimul trimestru al anului 2022, iar vastul său sector industrial abia începe să se redreseze, în timp ce inflația ridicată afectează puternic consumul.
„Cel mai probabil, activitatea economică germană va scădea, din nou, în trimestrul actual. Cu toate acestea, este posibil ca declinul să fie mai mic decât în ultimul trimestru din 2022“, se arată în buletinul lunar de conjunctură publicat luni de Bundesbank. – Prognoză sumbră. Guvernul german se aşteaptă la RECESIUNE și inflație ridicată în 2023
Recesiunea, cel mai probabil scenariu
Chiar dacă recesiunea rămâne cel mai probabil scenariu, piaţa forţei de muncă se dovedeşte a fi rezistentă, iar banca centrală a Germaniei se aşteaptă la continuarea evoluţiilor pozitive în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă.
Începând din luna iulie a anului trecut şi până în prezent, Banca Centrală Europeană a majorat ratele dobânzilor cu 350 de puncte de bază, cea mai rapidă înăsprire a politicii monetare decisă vreodată, pentru a domoli inflaţia galopantă, dar cu toate acestea creşterea preţurilor ar putea să se menţină peste ţinta de 2% până în 2025.– Germania: Inflația îi îngrijorează puternic pe aproape toți părinții de copii minori
Bundesbank este de părere că deşi inflaţia generală în Germania este posibil să încetinească în luna martie, pe măsură ce dispare efectul de bază pentru preţurile la energie, creşterea preţurilor va rămâne neplăcut de ridicată. „Acestea fiind spuse, inflaţia de bază se dovedeşte a fi excepţional de persistentă. Este posibil chiar să crească uşor spre mijlocul anului“, susţine banca centrală a Germaniei.
Rata anuală a inflaţiei în zona euro a scăzut în luna februarie, pentru a patra lună consecutivă, până la 8,5%, de la 8,6% în luna ianuarie, potrivit datelor Eurostat, însă inflaţia de bază în zona euro a atins luna trecută un nivel record de 5,6%, iar unii decidenţi se tem că această majorare are legătură cu creşterea salariilor în sectorul serviciilor, ceea ce va face tendinţa generală de creştere a preţurilor şi mai durabilă şi mai dificil de încetinit.
Sursa: Reuters. ZiarulRomanesc.de