Sari la conținut

După intervenția din Venezuela, Trump amenință aceste trei țări. Care este prima țintă

05/01/2026 13:32 - ACTUALIZAT 06/01/2026 14:36
Trump amenință Columbia

Donald Trump a avertizat că trei țări din America Latină ar putea deveni următoarele obiective ale Statelor Unite, în „lupta împotriva traficului de droguri”, după ce l-a capturat pe Nicola Maduro. Prima pe lista lui Trump este Columbia. După ce a emis amenințări la adresa Columbiei în conferința de presă de după capturarea lui Maduor, președintele american a reluat discursul extrem de dur la adresa Columbiei, folosind termeni fără precedent în fața jurnaliștilor aflați la bordul aeronavei prezidențiale. Liderul de la Washington a descris statul sud-american drept „foarte bolnav”, susținând că este condus de un „om bolnav” căruia îi place „să producă cocaină și să o vândă Statelor Unite”. Trump a adăugat că această situație „nu va mai dura mult timp”, fără să ofere clarificări suplimentare.

Trump amenință Columbia – „Sună bine”: aluzia directă la o posibilă intervenție

Declarațiile au devenit și mai tensionate în momentul în care un jurnalist l-a întrebat explicit dacă Statele Unite iau în calcul o intervenție militară împotriva Columbiei. Răspunsul lui Trump, scurt și lipsit de nuanțe, a fost: „Sună bine”. Chiar dacă nu l-a menționat pe nume pe președintele columbian, criticile au fost interpretate imediat ca fiind îndreptate împotriva lui Gustavo Petro, cu care Trump a avut în trecut schimburi publice extrem de dure.

Escaladarea verbală a venit la doar câteva ore după operațiunea militară americană din Venezuela, acțiune care a culminat cu capturarea președintelui Nicolás Maduro și a soției sale, Cilia Flores. În acest context, mesajele transmise de la Washington au fost percepute în regiune ca semnale clare că presiunea americană nu se va opri la Caracas, ci ar putea viza și alte guverne latino-americane.
Citiți și: După capturarea lui Maduro, Medvedev își imaginează răpirea cancelarului Merz

Cuba, Mexic și Columbia, următoarele ținte în retorica Washingtonului

Trump amenință Columbia – Într-o conferință de presă dedicată operațiunii din Venezuela, Donald Trump a avertizat că Cuba, Mexic și Columbia ar putea deveni următoarele ținte ale Statelor Unite. El a legat aceste posibile acțiuni de lupta împotriva traficului de droguri, sugerând că Washingtonul este pregătit să intervină acolo unde consideră că autoritățile locale nu acționează suficient de ferm.

Întrebat despre Cuba, Trump a declarat că este „un caz interesant” și că țara „nu trece printr-un moment bun”. „Acel sistem nu a fost foarte bun pentru Cuba. Este o națiune în declin în acest moment și vrem să ajutăm poporul cubanez”, a afirmat liderul american. În același ton, secretarul de stat Marco Rubio a adăugat că, dacă ar fi în locul autorităților de la Havana, „ar fi cel puțin îngrijorat”.
Citiți și: „L-am capturat pe Maduro și l-am scos din țară”, anunțul lui Donald Trump

Trump amenință Columbia – Reacția dură a lui Gustavo Petro: „O amenințare ilegitimă”

Președintele Columbiei, Gustavo Petro, a reacționat rapid și ferm la declarațiile lui Trump, catalogându-le drept „o amenințare ilegitimă”. Într-un mesaj publicat pe rețeaua X, liderul de la Bogota a anunțat că va analiza cu atenție aceste afirmații și a avertizat asupra consecințelor grave în cazul unei acțiuni directe împotriva sa. „Dacă îl vor aresta pe președintele pe care o mare parte din poporul meu îl apreciază și îl respectă, vor dezlănțui jaguarul poporului”, a scris Petro.

Referirea la „jaguar” a fost interpretată ca un simbol al furiei populare, animalul fiind una dintre cele mai puternice figuri din imaginarul Americii de Sud. Petro a mers mai departe și a transmis un mesaj explicit forțelor de securitate, cerând loialitate exclusivă față de statul columbian. „Orice comandant care va pune steagul SUA deasupra steagului Columbiei va fi îndepărtat imediat din instituție”, a avertizat președintele.

„Nu sunt nici ilegitim, nici traficant de droguri”

Gustavo Petro a respins categoric acuzațiile potrivit cărora Columbia ar face prea puțin pentru combaterea traficului de droguri. El a invocat capturi masive de cocaină și operațiuni împotriva grupărilor armate, subliniind că statul columbian depune eforturi constante în acest domeniu. „Nu sunt nici ilegitim, nici traficant de droguri”, a transmis Petro, ca răspuns direct la etichetele folosite de președintele american.

Tensiunile dintre cele două state au fost amplificate și de contextul regional extrem de volatil. După intervenția din Venezuela, temerile privind extinderea confruntărilor au crescut, iar discursul de la Washington a fost urmărit cu atenție de guvernele din America Latină, care văd în aceste declarații o schimbare periculoasă de ton în relațiile internaționale, scrie FAZ.

Venezuela, New York și reacția Chinei

Între timp, președintele venezuelean Nicolás Maduro, capturat de forțele speciale americane, urmează să fie prezentat în fața unui tribunal federal din New York, alături de soția sa. Apariția lor în fața instanței din Manhattan este programată pentru luni, iar cazul a provocat reacții puternice pe scena internațională, în special din partea statelor care consideră acțiunea o încălcare gravă a dreptului internațional.

China a anunțat că va continua cooperarea cu Venezuela indiferent de evoluțiile politice și a cerut eliberarea imediată a lui Maduro și a soției sale. „Disponibilitatea Chinei de a aprofunda cooperarea practică va rămâne neschimbată”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing, subliniind că interesele legitime ale Chinei în Venezuela sunt protejate de lege.

Presiune internațională și un climat tot mai tensionat

Beijingul a transmis că este „profund îngrijorat” de situația de securitate și monitorizează îndeaproape evoluțiile, calificând acțiunile Statelor Unite drept o încălcare a normelor internaționale. Poziția Chinei adaugă o nouă dimensiune conflictului, într-un moment în care amenințările lui Trump la adresa Columbiei, Cubei și Mexicului sunt privite ca semnale ale unei posibile extinderi a confruntării dincolo de Venezuela.

Declarațiile recente ale liderului american, reacțiile dure de la Bogota și pozițiile exprimate de Beijing conturează un tablou extrem de tensionat în emisfera vestică, unde retorica agresivă, avertismentele directe și demonstrațiile de forță riscă să transforme criza regională într-un conflict cu implicații globale.