Sari la conținut

Noi reguli de călătorie din 25 februarie. Ce trebuie să facă românii cu dublă cetățenie

18/02/2026 19:07 - ACTUALIZAT 18/02/2026 19:07
Noi reguli călătorie ETA
Foto: DepositPhotos

Începând din 25 februarie 2026, Sistemul Electronic Travel Authorisation (ETA) intră într-o etapă mai strictă, schimbare care îi afectează direct pe cei cu dublă cetățenie. Autoritățile britanice au transmis că cetățenii britanici cu dublă cetățenie ar trebui să dețină un pașaport britanic valabil sau un „certificat de drept” pentru a evita dificultăți la călătoria către Regatul Unit, iar acest lucru îi vizează inclusiv pe românii care au dobândit cetățenia britanică.

Noi reguli de intrare ETA

O întrebare rămâne însă esențială: românii cu dublă cetățenie, care nu și-au reînnoit pașaportul britanic sau nu au avut niciodată unul, dar aleg să călătorească folosind pașaportul românesc, pot fi refuzați la îmbarcare sau la intrarea în Regatul Unit?

Ce se schimbă din 25 februarie 2026

Deși sistemul ETA funcționează din 2023 și se aplică cetățenilor UE din primăvara anului 2025, până acum a existat o „perioadă de toleranță”, în care persoanele fără înregistrarea corectă ETA nu erau respinse de la frontieră.

Data de 25 februarie 2026 marchează sfârșitul acestei perioade pentru cetățenii UE și SEE care călătoresc în Regatul Unit. Potrivit autorităților britanice, cei fără documentele corespunzătoare vor fi întorși de la frontieră.
Citiți și: Pașaportul sau buletinul nu mai sunt suficiente. Din 25 februarie se aplică noi reguli de călătorie

Guvernul britanic a precizat că și cetățenii britanici cu dublă cetățenie intră sub incidența acestor măsuri. Pentru cei care călătoresc cu pașaport britanic valabil, nu este necesară obținerea ETA.

Problema apare în cazul românilor care au și cetățenie britanică, dar nu dețin un pașaport britanic valabil – fie pentru că a expirat, este în curs de reînnoire sau nu au avut niciodată unul. În trecut, aceste persoane puteau intra în Regatul Unit folosind pașaportul românesc.

Aplicația ETA solicită însă declararea tuturor cetățeniilor deținute și nu permite selectarea opțiunii „British” ca a doua cetățenie, ceea ce face imposibilă completarea corectă a cererii pentru cei cu dublă cetățenie britanică. Dacă aleg să nu declare cetățenia britanică, riscă să fie acuzați de declarație falsă.

Formulările oficiale s-au modificat în repetate rânduri. La 15 ianuarie 2026, fișa informativă privind cetățenii cu dublă cetățenie preciza: „Recomandăm insistent cetățenilor britanici cu dublă cetățenie să se asigure că dețin un pașaport britanic valabil sau un „certificat de drept” (Certificate of Entitlement), pentru a evita probleme precum refuzul îmbarcării la călătătoria către Regatul Unit din 25 februarie 2026.”

„Din 25 februarie 2026, cetățenii britanici cu dublă cetățenie care nu pot prezenta un pașaport britanic valabil sau un „Certificate of Entitlement” vor avea nevoie de verificări suplimentare de identitate și nu vor putea trece prin controlul pașapoartelor din Regatul Unit până când cetățenia britanică nu le este verificată”, se mai menționează în document.

Ulterior, instituția a reiterat recomandarea privind evitarea „problemelor precum refuzul îmbarcării”, fără a clarifica diferența dintre refuzul de îmbarcare și eventuale verificări suplimentare la sosire.

Din punct de vedere legal, legislația britanică nu impune explicit obligația ca cetățenii britanici să călătorească folosind pașaportul britanic. O notă informativă a Camerei Comunelor arată că nu există o cerință legală în acest sens, însă verificările efectuate înainte de plecare de către companiile aeriene pot face dificilă îmbarcarea fără un astfel de document.

Pașaport sau „certificat de drept”

Autoritățile britanice indică drept alternativă obținerea unui „Certificate of Entitlement”, care atestă cetățenia britanică într-un alt pașaport. Cererea se poate iniția online, dar presupune prezentarea personală la un consulat sau centru de vize din țara de reședință.

Documentul costă aproximativ 634 de euro (550 de lire sterline) și are un termen estimat de procesare de șase până la opt săptămâni. Prin comparație, taxa pentru un pașaport britanic este de aproximativ 124 de euro (108 lire sterline).

Pentru românii cu dublă cetățenie româno-britanică, în special pentru copiii născuți în afara Regatului Unit dintr-un părinte britanic, situația poate fi și mai complicată. Aceștia pot fi automat cetățeni britanici prin filiație, chiar dacă nu au avut niciodată pașaport britanic. Unii părinți ar putea fi nevoiți acum să inițieze demersurile pentru obținerea documentelor britanice, dacă doresc să evite eventuale probleme la călătoriile către Regatul Unit după 25 februarie 2026.