Sari la conținut

Dronă proiectată pentru transportul de mărfuri, prezentată în premieră în Germania – VIDEO

Etichete:
13/10/2021 12:47 - ACTUALIZAT 13/10/2021 14:02

O dronă grea a producătorului german de taxiuri aeriene Volocopter a zburat marţi, 12 octombrie, în premieră în public, la Hamburg, informează agenţia DPA.

Zborul-test, cu o durată de aproximativ trei minute, s-a desfăşurat în zona portuară a oraşului din nordul Germaniei, în contextul Congresului Mondial al Sistemelor Inteligente de Transport (ITS) din această săptămână de la Hamburg.

Volocopter intenţionează ca astfel de drone să fie utilizate în cadrul lanţului logistic, împreună cu gigantul logistic german DB Schenker.

DB Schenker s-a alăturat Volocopter anul trecut ca investitor pentru a aduce pe piaţă drona pentru transportul de mărfuri.

Taxiuri aeriene, testate în orașul Ingolstadt din Germania

Pentru simularea logistică, drona electrică, dotată cu o cutie de transport, a fost încărcată cu marfă care a fost trimisă pe calea aerului către destinaţie, unde a fost descărcată şi transferată pe o bicicletă cargo DB Schenker.

În opinia lui Florian Reuter, director executiv al Volocopter, acest zbor de testare reprezintă dovada poziţiei de lider a companiei sale în domeniul mobilităţii urbane aeriene (Urban Air Mobility – UAM).

„Suntem singura companie UAM care dezvolta soluţii pentru pasageri şi mărfuri şi le demonstrează în zboruri efectuate în public la nivel mondial”, a declarat el.

Poliția germană VERIFICĂ camioanele de pe autostrăzi folosind drona și vehicule cu însemne civile

Reuter a precizat că datorită acestei drone cargo procesele logistice vor deveni „mai robuste, mai eficiente şi mai sustenabile”.

„Volodrone”, echipată cu 18 rotoare, este o dronă alimentată cu energie electrică. Este proiectată pentru transportul paleţilor ISO de toate dimensiunile, cu greutatea de până la 200 de kilograme şi are o rază de acţiune de 40 de kilometri.

Drona are un diametru de 9,15 metri, o înălţime de 2,15 metri şi o greutate maximă la decolare de 600 de kilograme.

Berlin: Drone pentru livrarea testelor Covid-19 în laboratoarele de analize. Primele sunt programate în ianuarie – VIDEO

Volocopter a desfăşurat anterior teste în mai multe oraşe, printre care Helsinki, Las Vegas şi Dubai şi în mai multe zone din Germania şi Asia cu taxiurile sale zburătoare. În acest sens, Florian Reuter a declarat în 2019 că obiectivul Volocopter este acela de a oferi servicii de taxi aerian în Jakarta (Indonesia), Manila (Filipine) şi Bangkok (Thailanda) unde există o nevoie crescută pentru acestea, dar şi în India şi China. (Agerpres)

Continuați să citiți în Ziarul Românesc