Cerșitul în marile orașe ale Germaniei a devenit o problemă apăsătoare nu doar pentru autorități, ci și pentru cei care iau parte la aceste activități. Câștigurile nu mai sunt aceleași ca acum câțiva ani și, deși nu sunt implicați în rețele cărora le predau banii, sumele abia le ajung să supraviețuiască.
Unul dintre ei, care își petrece zilele pe asfaltul rece al orașului Hamburg se numește Radu. Povestea a început în urmă cu șapte ani, potrivit unui reportaj realizat de jurnaliștii de la Zeit Online, când socrul lui a călcat pentru prima dată în acel oraș, lăsând în urmă greutățile cu care trebuia să se lupte zi de zi în Nămăești, satul său natal din sudul României.
Pentru transport, cazare (locuia, în două camere, alături de alți 14 bărbați) și un pont cu privire la cel mai bun loc pentru cerșit a fost taxat 600 de euro, bani pe care i-a plătit în două rate. După aproximativ două săptămâni, s-a întors acasă, în vizită, povestindu-le tuturor entuziasmat de posibilitățile de câștig din cerșit. Pe atunci, strângea între 40 și 50 de euro pe zi din mila trecătorilor.
L-a urmat Radu, apoi Cristi, tatăl său, iar în scurt timp, alți 60 de localnici din satul lor natal și aproximativ 20 din orașul învecinat. Motivul a fost simplu: lipsa banilor. Mii de oameni au ajuns în stradă după ce s-au închis fabricile în care lucrau. Lipsa unui trai decent i-a împins către o soartă grea: aceea a oamenilor fără adăpost care cerșesc zi de zi în Hamburg.
De-a lungul anilor, numărul cerșetorilor s-a înmulțit simțitor, iar concurența a crescut atât de mult, încât nici adăposturile de urgență nu mai au locuri să îi cazeze și nici oamenii, sufocați de prezența numeroasă a acestora, nu mai sunt la fel de generoși cu ei cum erau cândva. Radu, cu 15 euro în paharul de carton la sfârșitul zilei, se consideră norocos: cu o zi înainte făcuse doar 6 euro. Uneori călătorește cu trenul în zonele de la marginea orașului, unde sunt mai puțini cerșetori iar trecătorii sunt ceva mai înțelegători. În fiecare noapte, doarme într-un pat improvizat, construit din scânduri de lemn și folii de plastic, ascuns de ochii lumii, între tufișurile de lângă stația de S-bahn Rübenkamp, alături de alți trei bărbați.
Până recent, Cristi, tatăl acestuia, înnopta de fiecare dată într-un centru pentru oamenii fără adăpost. Însă din cauza numărului extrem de mare de solicitări, acum se află pe lista oamenilor care urmează să părăsească Germania. I se va oferi un bilet de întoarcere acasă. Dacă refuză să plece, va fi nevoit să își găsească un alt loc de dormit, nu va mai fi primit la centru. Katrin Wollberg, șefa centrului Tochter Fördern & Wohnen, a subliniat că „programul de urgență li se adresează acelora care într-adevăr au nevoie de el, nu este un lucru de care ar trebui să se abuzeze”.
Din acest motiv, a fost creat un program de consultanță pentru oamenii străzii. Însă mulți dintre ei, cum e și cazul lui Cristi, sunt total lipsiți de orice altă perspectivă. Nu știe să scrie sau să citească, chiar și să semneze presupune un efort, nu vorbește limba germană, nu are nicio calificare și are un braț de care nu se mai poate folosi încă de pe vremea când lucra la fabrica de ciment.
Nativii din Nămăești au făcut din cerșit un soi de „stil de viață”: cerșesc o lună sau două pe străzile din Hamburg după care se întorc în România la familiile lor, unde rămân atât cât le permite bugetul, câte două sau trei săptămâni. Odată ce li se termină banii, se întorc în același oraș unde cerșesc din nou. Fiecare e pe cont propriu, nu e implicată nicio mafie. În cazul fiecăruia dintre ei, cât strânge, atât are. În timpul verii, dorm sub cerul liber, iar iarna se străduiesc să prindă un pat în adăposturile de urgență puse la dispoziție de stat.
(…continuarea, în ediția de miercuri)
Bremen: După o zi obositoare la cerșit, două femei se întorc acasă cu…o mașină luxoasă
Un român din Hamburg va realiza un documentar despre viața cerșetorilor romi: „Sunt oameni unici”