Doi români dau lecţii de tango la Stuttgart

07/09/2016 14:11

Parcarea din spatele clădirii își arată betonul gri. De jur împrejur, grădini și verdeață.

Fumul iese rotocoale din țigări și se topește în aer. O pereche se apropie de grup, se salută râzând, bărbatul îi îmbrățișează și le face semne să intre. “Sunt profesori de clasic”, se adresează el grupului. . “De clasic, adică …” întreabă o voce feminina…”nuuu… adică ei predau vals, foxtrot, swing, …etc”.. “Aaaa…ah! Ok.”

Până acum câțiva ani vocea bărbatului nu s-ar fi auzit în acest dialog. Nu numai că nu ar fi fost prezentă dar preocupările lui erau numai de motoare, reparații, voiaje pe mare, vapoare, mașini,… Nici prin cap nu i-ar fi trecut că va ajunge să dea explicații despre tipurile de dans, și în nici un caz să dea cursuri de vre-unul.

Dar soarta atunci, când el habar nu avea, i-a pregătit o surpriză.

Când i-am cunoscut, acum 4-5 ani, eram invitată la un concert al, să-i zicem, tinerelor talente în spiritul multiculturalității ce domină Stuttgartul, într-un cadru nu foarte mare, dar de efect. În seara aceea ni s-a prezentat multă muzică folk și finalul urma să fie interpretat de un bărbat și o femeie pentru care însă am fost scoși din sală, pe motiv că holul era mai spațios. Nu știam ce va urma. Dintr-un colț un aparat a pornit să cânte: tango. Cei doi au pășit în mijlocul nostru și ne-au făcut o demonstrație în ritmuri argentiniene. Mișcările curgeau, el, atunci, puțin mai țeapăn, ea, cu ochii întredeschiși toată numai un ritm, îi aluneca fiecare notă prin toată vibrația corpului. Făceau o pereche superbă, doi oameni frumoși care știau să încânte. S-a aplaudat, s-a bisat. La plecare am aflat că erau români. Și am mai aflat că ea, Irina, oferea cursuri de tango, mai nou, alături de el, Costel.

Primul impuls a fost ca întotdeauna când întâlnesc oameni deosebiți, să îi invit într-o emisiune la radio, în cadrul emisiunilor în limba română, la Freies Radio für Stuttgart. Greu să faci o programare cu oameni care muncesc nonstop iar timpul liber și-l umplu cu tango. Dar cumva s-a lipit și de atunci, am bucuria să mi-i numesc prieteni.

La prima vedere nimic deosebit dar dacă o luăm cronologic, povestea lor este de domeniul poveștilor frumoase, chiar fantastice, cu multe, multe întortocheli care dacă în urmă cu ani i-au despărțit, peste ani, i-au reunit. În istorie, ne ducem cu gândul la puterea marilor iubiri care rămâne și se conservă, indiferent de câte alte iubiri mai apar în drumul vieții. Sună a kitsch dar nu are nimic din el. Există în viață priviri care se întretaie și trec ani până soarta le dă posibilitatea să se regăsească. Unii ar zice, “așa a fost să fie”.

Faptul că el a trecut de pe mări și oceane pe parchetul sălii de dans are în comun numai luciul suprafețelor. Magnetul a fost: EA, Irina.

Povestea merge mai departe. Indiferent de locul de muncă al fiecăruia, tangoul își cere drepturile în supremație. Este însă tot mai greu și mai obositor. Cere sacrificii, ore puține de somn, oboseală fizică, nemulțumirea lucrului pe care nu reușești să îl faci așa cum îți dorești din tot sufletul și căruia nu i te poți dedica pe de-a-ntregul. Și timpul trece.

Serile filmului românesc la Stuttgart – Nu ratați, vinerea aceasta, un film de excepție!

Cursurile de tango ale perechii noastre se înmulțesc, serile de Milonga sunt tot mai pline. Când intri în sală cu ei însă, ai senzația că toți dansatorii se cunosc de-o viață și sunt cei mai buni prieteni. Și în parte așa și este, căci ceea ce fac ei este din dragoste pentru tango și iubirea lor. Oamenii simt asta și dăruiesc înapoi ceea ce primesc.

Și zilele trec. Încet, încet, dansatori de la alte cursuri își părăsesc liderii și vin la ei. Sunt solicitați să dea acum cursuri nu numai la Stuttgart ci și la Ludwigsburg. Programul este tot mai încărcat iar ei tot mai epuizați.

Până într-o zi când sclipește becul cu putere și se ia decizia: de acum nu vor mai avea numai școala lor de tango dar și propriul sediu. Lucru greu, într-un oraș mare și scump. Dar soarta le mai zâmbește o dată. Iar ei știu nu numai să reacționeze ci și să ia decizia supremă în care „a fi sau a nu fi“ îi poate înălța sau îi poate doborî. Pentru astfel de decizii îți trebuie un mare curaj. Și ei l-au avut.

Nu era timp de stat pe gânduri, situația era presantă și trebuiau să joace cu orice preț Marea Carte, dacă își doreau visul, realitate. Împrumuturi la bancă, sfaturi cu familiile, susținere pe moment nu întotdeauna dezinteresată dar atunci când a ars, a existat. Riscul, mare. Dorința, visul însă, de 100 de ori mai mare. Au avut prieteni pe care s-au putut baza. Necunoscuți sau cunoscuți care le-au citit sclipirea din ochi și le-au dat creditul învingătorului.

Și așa renăștea, ca pasărea Phoenix, Școala de Tango „Wagner“ , o școală cu tradiție în Stuttgart, acum însă cu alți proprietari și numele de Tango Palace GbR.

Prietenii noștri îndrăgostiți și cu un vis pe ritm de tango argentinian.

Au renunțat la locurile lor de muncă și s-au pus pe treabă. Cursuri private, milonga, cursuri peste tot unde erau solicitați, tango pe bandă rulantă. Dar cu aceeași încântare, până la epuizare.

Sălile devin neâncăpătoare și toți cei care le calcă pragul îi îmbrățișează și-și zâmbesc. Îi acceptă lui Costel germana mai puțin cizelată, pentru ei, germani în majoritate dar și de alte naționalități- cei care le intră pe ușă, contează omul și angajamentul lui. Serviabil, cu zâmbetul des glumeț, prietenos, mereu însă stăpân pe sine și decis, convins de drumul luat și hotărât să facă din el cel mai bun drum.

O pereche de oameni frumoși cu un vis la fel de frumos. Doi români în Stuttgart, mână în mână cu tangoul argentinian: Irina și Costel.

Culturile se întrepătrund, se amestecă într-un armonios și colorat buchet de flori. Și deocamdată sunt încă numai în stadiul de frumoși boboci.

Le vom urmări îndeaproape evoluția. Succes!

Daiana Matieş