Sari la conținut

Doi rapperi germani acuzați de antisemitism au acceptat să facă o vizită la Auschwitz

Etichete:
03/05/2018 14:08 - ACTUALIZAT 21/06/2023 09:55

Doi rapperi germani acuzaţi că au lansat o melodie cu versuri antisemite au acceptat invitaţia de a vizita fostul lagăr de concentrare Auschwitz-Birkenau, relatează ziarul german Bild, citat de DPA.

Rapperii Kollegah şi Farid Bang au câştigat un premiu Echo în luna aprilie pentru albumul lor intitulat „Jung, brutal, gutaussehend 3” („Tânăr, brutal şi arătos 3”). Albumul menţionat include un cântec, „0815”, ce conţine versul „muşchii mei sunt mai bine definiţi decât cei ai unui prizonier de la Auschwitz”.

Versul a declanşat un val de proteste care a culminat cu anularea pe termen nedefinit a următoarelor gale de decernare a premiilor Echo, principalelor premii muzicale din Germania.

Christoph Heubner, vicepreşedintele Comitetul Internaţional Auschwitz, i-a invitat marţi pe artişti să viziteze fostul lagăr de concentrare nazist.

„Acceptăm invitaţia”, a declarat Farid Bang, după cum a informat Bild miercuri seara.

Vizita ar urma să aibă loc pe data de 3 iunie, informează Agerpres.

”Imigranţii din Germania trebuie să viziteze fostele lagăre de concentrare naziste”

Continuați să citiți în Ziarul Românesc