Pentru prima dată de la înființare, Universitatea Tehnică din Ilmenau a conferit un doctorat onorific unei femei. Titlul a fost acordat joi, 15 noiembrie, doamnei Prof. Dr. Med. Maria Dinescu.
Profesoară și director de departament la Institutul National pentru Fizica Laserilor, Plasmei si Radiatiei în București, Maria Dinescu a primit această recunoaștere pentru realizările științifice și contribuția la dezvoltarea relațiilor științifice și de cercetare între România și Germania.
La eveniment a participat Nikolaus Petersen, consulul onorific al României la Leipzig pentru landurile Saxonia, Saxonia-Anhalt şi Turingia
Maria Dinescu a colaborat timp de zece ani cu Universitatea Tehnică din Ilmenau și a fost implicată în calitate de partener în mai multe proiecte europene.
Cu sprijinul cercetătoarei din România, Universitatea Tehnică a realizat noi contacte internaționale și proiecte. Ca rezultat, instituția și-a consolidat reputația în cadrul comunității științifice internaționale.
Cercetătoarea este renumită pe plan internațional în domeniul producerii de noi materiale prin metoda depunerii laser, prelucrării materialelor cu laser și a interacțiunii laser-plasmă, scrie Thüringer Allgemeine.
Un doctor român conduce singura clinică din Germania care tratează boli cauzate de mediu