Sari la conținut

Disperarea unui fermier român: „Am vândut tot şi plec în Germania la muncă. Nu am trai liniştit în țara pe care o iubesc”

05/12/2018 14:11 - ACTUALIZAT 23/04/2020 15:05

Situaţia generală proastă din domeniul agriculturii determină unii fermieri să ia decizii radicale. Unii au ajuns chiar până acolo încât să îşi vândă tot ce au şi să plece în străinătate, scrie Adevărul.

Unul dintre aceştia este un fermier din Abrud, oraş din Munţii Apuseni. Acesta a luat o decizie radicală la care nu credea vreodată că va ajunge. După nopţi nedormite, cu numeroase piedici puse activităţii sale agricole, crescătorul de animale din judeţul Alba a decis să plece din ţară.

“Când am plecat la drum în 2008 cu zootehnia, cu fondurile europene, cu subvenţiile, aveam o cotă de lapte, subvenţie pe cap de bovină, subvenţie pe teren. Apoi am accesat Măsura 141 – Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă, a fost mai bine. Când or văzut – nu ştiu de unde o venit necazul cu pesta, au oprit târgurile. Am avut 7 vaci cu lapte, am avut porci, am avut păsări. Am vândut tot şi plec în Germania la muncă. Ce m-a determinat să iau această hotărâre? În momentul în care am văzut samsarii că au venit la poarta mea, la uşa grajdului meu şi îmi fac ei preţul la munca mea, mă uitam spre soare: chiar aşa de rău să ne fie?”, a spus fermierul Ioan Bocşa, citat de Agrointel.ro.

Problemele cu care se confruntă fermierul din Apuseni au crescut de la an la an. “Mi s-a tăiat cota de lapte, subvenţiile mi s-au diminuat. Când ne-am dezvoltat şi aveam tot ce trebuia, apoi dintr-o dată am ajuns în colaps financiar, într-un circuit închis că dădeam laptele la porci”, a mai precizat Bocşa, care şi-a vândut animalele pe care le avea, şi-a băgat tractorul în garaj, alături de restul utilajelor agricole.

Fermierul a decis să plece în Germania, unde căştigă un venit mulţumitor şi nici nu mai are stresul zilnic din România.

“În Germania voi câştiga 1.800 de euro pe lună, bani pe care nu-i fac cu vacile tot anul aici acasă. Dar nu pentru bani merg, ci pentru că efectiv nu mai pot să trăiesc aici, la noi în Apuseni. Nu e numai problema cu samsarii, dar ţăranul român are numai de suferit. Şi când am accesat fondurile europene mergeam de la Abrud la Alba Iulia să mi se spună că am nevoie de o adeverinţă, mă întorceam, luam adeverinţa, iar 80 de kilometri pe drum, apoi îmi cereau altceva. Stăteam noaptea pe marginea patului şi mă gândeam noaptea că nu se poate aşa ceva, nu e normal ce trăiesc şi cât muncesc, să nu am trai liniştit cu toată truda într-o ţară pe care, în ciuda tuturor necazurilor, o iubesc”, a mai afirmat Ioan Bocşa, după cum arată Agrointel.ro.

Tragediile Diasporei: A căzut în gol de la 60 de metri, român de 29 de ani mort la muncă într-un parc eolian din Germania

Continuați să citiți în Ziarul Românesc