Diferență salarială între Estul și Vestul Germaniei. Salariaţii din fosta Germanie de Est câştigă, în medie, sute de euro mai puţin decât colegii lor din landurile vestice, chiar şi după trei decenii de la reunificarea germană, arată statistici oficiale, transmite vineri dpa.
Decalajul salarial între cele două părţi ale Germaniei separate în epoca Războiului Rece se reduce, însă doar într-un ritm lent.
În trimestrul al treilea din 2021, salariul mediu brut al angajaţilor din landurile vestice – neluând în calcul alte plăţi în afara salariului obişnuit – a fost de 4.237 de euro. În cele cinci landuri din est, salariul mediu brut s-a cifrat la 3.442 de euro.
Partidul Die Linke (stânga radicală), care a solicitat aceste date, a cerut egalizarea salariilor pe teritoriul Germaniei până în 2025.
„În orice land german estic, oamenii câştigă mai puţin decât în orice land german vestic”, a subliniat liderul grupului parlamentar al formaţiunii, Dietmar Bartsch, pentru dpa.
„Decalajul salarial este încă uriaş, de aproape 900 de euro. Plată egală pentru muncă egală – aceasta ar reduce frustrarea justificată”, a adăugat el.
Cifrele dezvăluie diferenţe semnificative nu doar între regiuni, ci şi între sectoare, precum şi între bărbaţi şi femei.
Unii experţi afirmă însă că, întrucât costul vieţii este mai scăzut în estul Germaniei, diferenţa în privinţa puterii de cumpărare nu este la fel de mare precum cea salarială. (Agerpres)