in

Rareș Bogdan: „Votul fraților noștri din Diasporă devine extrem de complicat”

Rareș Bogdan, euro-deputat și prim-vicepreședinte PNL, vrea ca românii din afara granițelor țării să poată vota la alegerile parlamentare pe sistemul de la alegerile prezidențiale, de vineri până duminică.

Prezent la o întâlnire electorală în municipiul Fetești, Ialomița, Rareș Bogdan a fost întrebat dacă PNL va face o campanie de informare pentru românii din afara granițelor pentru a le pune în vedere că au puțin timp la dispoziție pentru a alege votul prin corespondență la alegerile parlamentare din 6 decembrie.

„Votul fraților noștri din Diasporă devine extrem de complicat pentru că nu știm ce se va întâmpla în următoarele luni, până la data alegerilor parlamentare. Corespondența este o soluție. Să vedem dacă putem prelungi termenul până la care românii pot opta pentru votul electronic, având în vedere că la ultimele alegeri prezidențiale au votat 960.000 români în Diasporă.”, a spus Rareș Bogdan, citat de România Liberă.

Pe lângă soluția înmulțirii numărului de secții de vot din străinătate unde românii să-și aleagă parlamentarii, Rareș Bogdan vede viabilă și modalitatea de vot de la alegerile prezidențiale, atunci când în afara României s-a votat timp de trei zile.

„Cred că va trebui să păstrăm la alegerile parlamentare din 6 decembrie acest interval de trei zile, de vineri, de la ora 12.00, până duminică, la ora 21.00, pentru că va trebui să dăm posibilitatea românilor din Diasporă să voteze.”, a adăugat euro-deputatul.

În același timp, USR a depus un proiect de lege prin care votul Diasporei la parlamentare se desfăşoară timp de două zile.

Proiectul USR, depus la Senat în procedură de urgenţă, prevede ca românii din străinătate să voteze timp de două zile la alegerile parlamentare de anul acesta. Iniţiativa legislativă mai arată că numărul de parlamentari de diaspora să fie mărit la patru senatori şi 10 deputaţi, precum şi reducerea numărului de semnături necesare pentru înregistrarea candidaturii care să fie de 0,5%.

Până acum, foarte puțini români s-au înscris pentru a vota prin corespondență. Până în 8 septembrie erau circa 3.300 cei înscriși pe portalul votstrainatate.ro.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC GERMANIA

„Aceasta nu va fi ultima pandemie. Lumea trebuie să fie pregătită”, avertizează directorul OMS

Român, infractor în Germania, arestat PUȚIN la frontieră. Polițiștii din escortă, anchetați