Nu un Minister al Diasporei, ci un Minister al Repatrierii Românilor, care prin agențiile din străinătate să aducă în țară cel puțin jumătate de milion de lucrători.
Călin Popescu Tăriceanu, copreședinte ALDE – Alianța Liberalilor și Democraților – a prezentat miercuri, 19 octombrie planurile Alianței pentru readucerea românilor acasă. În cadrul prezentării programului «România a 7-a putere economică a Europei», liderul ALDE a afirmat că România va putea avea creștere economică numai dacă exista disponibilitate de forță de muncă.
«În momentul de față, există în pofida cifrei de șomaj pe care ați văzut-o, o criză de mână de lucru.
De ce această criză? Nu pentru că nu ar exista oameni mai bine sau mai puțin calificați, ci pentru că România a devenit principala țară de emigrație din Europa.
Peste două milioane de români au plecat să-și caute de lucru în străinătate. Vreau să vă spun în acest context că sunt mult mai preocupat de ce facem cu posibilitatea aducerii înapoi în țară a unor români care să lucreze, decât cum absorbim emigranți din Orientul Mijlociu în România.
Mă interesează mai mult cum am putea printr-un program coerent să aducem înapoi în România 500 de mii de oameni care să ocupe locurile de muncă care sunt necesare a fi acoperite. (…)
În acest sens, propunerea noastră va fi să creăm un Minister al Repatrierii Românilor. Nu un departament pentru diasporă, care se ocupă cu diverse programe pentru cei care locuiesc în străinătate.
Este foarte necesară această componentă, dar mai important este cum reușim să ne aducem românii înapoi și să le oferim condiții pentru a veni înapoi.
Cum ar fi: agențiile acestui minister care vor funcționa în străinătate și care sunt capabile să le descrie cu exactitate locurile unde fac angajări firmele, locurile unde își duc copiii la școală, locurile unde pot să găsească cazare și sigur că acest lucru poate să fie acompaniat de un pachet de măsuri fiscale, de deduceri pentru firmele care angajează români repatriați, cât și avantaje fiscale pentru cei care vin să se repatrieze și să se angajeze.
Nu după modelul pe care l-am văzut, că le oferim 40 de mii de euro… nu ne ajung 10 bugete dacă ar fi să oferim la fiecare câte 40 de mii de euro. Astea sunt povești. Eu cred că România și românii ar trebui să fie sătui de povești și de promisiuni.», a declarat Călin Popescu Tăriceanu.
70% din românii din diasporă vor să vină acasă
Cine sunt candidații partidelor care cer voturi în diaspora
Începe bătălia pentru Centrele Comunitare din Diaspora, sub controlul strict al Bucureștiului