Sari la conținut

Mesajul Autorității Electorale: Nu vă temeți, nu dăm la Fisc datele alegătorilor din diaspora

09/09/2019 07:49 - ACTUALIZAT 21/06/2023 00:45

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) îi asigură pe alegătorii români care se înregistrează pe portalul www.votstrainatate.ro că datele lor personale nu sunt furnizate organelor fiscale.

„În privinţa informaţiilor vehiculate în spaţiul public potrivit cărora alegătorii români din străinătate ezită să se înregistreze pe portalul www.votstrainatate.ro din cauza suspiciunii că datele lor personale ar putea ajunge la ANAF sau la alte instituţii ale statului, AEP reiterează unele precizări şi aduce clarificări suplimentare (…):

1. Potrivit art. 29 alin. (2) din Legea nr. 208/2015 (…), datele şi informaţiile conţinute în Registrul electoral sunt destinate exclusiv proceselor electorale.

2. În conformitate cu prevederile Legii nr. 370/2004 pentru alegerea preşedintelui României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, datele alegătorilor români din străinătate care se înregistrează pe portalul www.votstrainatate.ro sunt doar la dispoziţia AEP şi a Ministerului Afacerilor Externe şi vor fi utilizate doar pentru acest scrutin.

3. Listele electorale permanente cu cetăţenii români înregistraţi ca alegători la secţia de votare sau prin corespondenţă se întocmesc doar pentru alegerile prezidenţiale din acest an.

4. Datele din Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal (SIMPV) sunt deţinute de AEP şi, ulterior proceselor electorale de până acum, au fost puse la dispoziţia altor autorităţi doar în chestiuni care privesc strict procesele electorale şi nu au fost furnizate organelor fiscale”, se precizează într-un comunicat al AEP transmis AGERPRES.

Numărul alegătorilor din străinătate care s-au înregistrat până luni, cu opţiunea pentru votul prin corespondenţă este de circa 25.000 de persoane, în timp ce pentru votul la secţia de votare erau înregistrate circa 26.000 de persoane.

„Preşedintele AEP, Constantin-Florin Mituleţu-Buică, aminteşte cetăţenilor români care locuiesc în străinătate că mai au la dispoziţie doar 5 zile pentru a se înregistra pe portalul www.votstrainatate.ro şi le recomandă să opteze cu încredere pentru votul prin corespondenţă, ca modalitate sigură şi comodă de vot la distanţă, fără cozi, fără deplasări şi fără costuri”, se mai arată în comunicat.