Sari la conținut

Medicul Streinu-Cercel, apel către românii din diaspora: «Nu veniți de Paști în țară, riscați să petreceți în carantină”

05/03/2020 13:14 - ACTUALIZAT 03/01/2022 17:52

Medicul Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului național de boli Infecțioase Matei Balş din Capitală, atrage atenţia că românii de peste hotare care intenţionează să petreacă sărbătorile pascale în ţară, mai ales cei din Italia, să ia în calcul că s-ar putea ca, în loc să stea cu cei dragi, să fie izolaţi la domiciliu sau în carantină, în contextul epidemiei de coronavirus.

Cercel a fost întrebat ce se va întâmpla peste 6 săptămâni când va fi Paştele.

“O să vă pot spune mai concret în a doua parte a lunii martie pentru că, în funcţie de cum va evolua circulaţia acestui nou coronavirus pe teritoriul României, vom putea să calculăm nişte trenduri, nişte posibile evoluţii în teritoriu.

În momentul de faţă, aşa cum sunt lucrurile, dacă mâine ar fi Paştele, ar fi bine. Din păcate, nu e mâine Paştele, e ceva mai încolo, mai trece o lună şi jumătate şi în această lună şi jumătate se pot întâmpla foarte multe lucruri.

Dacă ne uităm la Italia, în momentul de faţă, ieri au declarat 552 de cazuri, astăzi 342 de cazuri şi încă 18 decese. Dacă ne uităm şi calculăm la întreaga populaţie a Italiei nu reprezintă nimic, pentru că reprezintă 0,00…nu ştiu cât la sută. Dar când priveşti cifrele sec – 342 de persoane… e ceva, mai ales că sunt din zone diferite, nu strict din zone de focar, care sunt carantinate în momentul de faţă. Deci totul este într-o dinamică permanentă.

Îl ascultam pe dr. Raed Arafat cum spunea ‘nimic din ce am stabilit astăzi nu va fi păstrat aşa, oricând se poate schimba, în 24 de ore’. Este absolut corect, pentru că dinamica epidemiologică este cea care îţi impune maniera de reacţie”, a explicat medicul într-o emisiune TV, potrivit ziare.com.

Întrebat dacă românii de peste hotare ar trebui să vină cu 14 zile mai devreme în cazul în care trebuie să stea în carantină înainte să se reunească cu familiile, Streinu-Cercel le-a transmis că cel mai bine ar fi să nu vină.

Dacă nu au o nevoie anume să vină, să nu vină. Dacă trebuie să vină în mod obligatoriu, atunci să ia în calcul că s-ar putea să fie puşi în izolare la domiciliu. Acest lucru am rugat cu toţii să fie pus pe site-ul MAE, astfel încât să ştie lumea ce-i aşteaptă.

Dacă vin în ajun de Paşte, s-ar putea să aibă o surpriză, din anumite arii, în funcţie de modul de evoluţie a contextului epidemiologic, şi să fie puşi în izolare la domiciliu. Sau, dacă sunt din locuri unde există în circulaţie acest virus, să fie puşi în carantină instituţionalizată.

Deci e văzând şi făcând. Evident că, dacă vor să vină, nu poţi să-i opreşti, dar s-ar putea să nu poată să stea cu cei dragi şi să trebuiască să stea într-o carantină sau în izolare la domiciliu fără contact cu cei din interior”, a răspuns medicul.

https://youtu.be/AltXdOiUfik