Dana C. (41 de ani) s-a mutat în Germania în urmă cu aproximativ un an, cu cele două fete minore ale sale, soțul fiind plecat din România din 2014.
În țară, a lucrat ani la rând secretar general de redacție la un cotidian local, însă a ales să emigreze împreună cu toată familia.
„Nu regret nicio clipă decizia luată, ba din contră, îmi pare rău că nu ne-am mutat mai de demult. Și da, am ținut cu dinții să rămân în România, am zvârlit cât colo toate oportunitățile anterioare de a pleca în străinătate și nu am luat decizia de a ne muta decât atunci când ne-a ajuns cuțitul la os”.
Dana, soțul ei și cele două fetițe locuiesc în prezent în landul Baden-Württemberg.
Ea și-a găsit un mini-job și face cursuri de germană. Fetițele au fost cele care s-au integrat cel mai repede, deja cele două vorbind destul de bine limba germană și reușind astfel să-și facă noi prieteni și să se acomodeze.
Chiar dacă în prezent doar soțul are un salariu cu normă întreagă, lucrând pentru o firmă de transporturi de marfă, Dana este mulțumită: „Este destul să ne plătim aici chiria, rata la mașină, cheltuielile lunare și ratele la creditele din România”. Asta, în comparație cu greutățile cu care se confruntau zilnic în România și de care nu au cum să nu-și amintească de fiecare dată. „Când lucram amândoi în România nici nu vreau să-mi amintesc ce ”acrobații” trebuia să facem lună de lună ca să scoatem mâneca pe undeva (pentru că la capăt n-o scoteam nicicând)”, mai spune Dana.
În privința schimbării României, Dana este sceptică.
„Ce aș vrea eu să se schimbe în România? Prea multe ar trebui să se schimbe, pentru ca în sfârșit România s-o ia în direcția bună. Personal recunosc că deocamdată încă nu mă-ncearcă prea multe doruri de România. Da, îmi lipsesc oameni de-acolo, dar dor de România, cinstit, nu m-a apucat încă. Poate că și pentru că de când am plecat, România e tot mai bolnavă. Și nu dă semne a se face bine degrabă. Poate și pentru că fiecare nouă experiență trăită aici mă face să constat, nu fără tristețe, cât de departe suntem. În urmă, evident. Iar mentalitățile se schimbă greu, foarte greu. Poate o autostradă, un spital, o scoală se mai pot construi cândva, dar mentalitățile și năravurile-s mai greu de schimbat. De politică, guvernare, etc. nu vreau a aduce vorba, pentru că, în prezent, asta e o carte pierdută”, îmi răspunde fără ezitare. (S.R.)
(sursa: Diaspora Azi)