Sari la conținut

Diaspora la spital, șeful CAS este contrazis de ministrul Angel Tîlvăr: „Vin la familii”

03/07/2015 13:33 - ACTUALIZAT 21/06/2023 11:01

Angel Tîlvăr, ministru delegat pentru relaţiile cu românii de peste hotare, a transmis un comunicat referitor la declarațiile făcute ieri de Vasile Ciurchea, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Ciurchea este deranjat de faptul că românii din diaspora vin vara acasă și se tratează în spitale. Domnia sa crede că cei care vin acasă, neavând asigurări în străinătate, profită de sistemul sanitar românesc, fără să plătească.

”Românii din diaspora își rezolvă multe probleme medicale în urgență pentru că este mai ieftin în România decât în afara țării. În străinătate, dacă nu ai asigurare medicală, nu îți dă nimeni niciun serviciu. Ți se dă doar urgența minimă astfel încât să nu mori”, a spus Vasile Ciurchea, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate la DC News Live.

Iată comunicatul ministrului Diasporei:

”Există o singură Românie pentru toți românii Nu pot fi de acord cu ideea că românii care muncesc în străinătate reprezintă o cauză a dezechilibrelor care afectează bugetul asigurărilor de sănătate din România. Acești oameni vin în țară pentru câteva săptămâni pe an, cel mult. Vin de la distanțe mari să își vadă copiii, părinții, soții, rudele și prietenii. De cele mai multe ori aceasta este singura lor vacanță, pe care, cu siguranță, nu plănuiesc să o petreacă pe holurile spitalelor. De altfel, cei mai mulți dintre ei sunt asigurați în țările în care muncesc.

De asemenea, nu pot fi de acord cu abordarea unui popor alcătuit din două tipuri/feluri de români: cei din România și cei din Diaspora. Această viziune a separării nu își are locul într-o Românie modernă,membră a Uniunii Europene. La baza Europei noastre se află deschiderea, înlăturarea barierelor, libera circulație a persoanelor, stabilirea reședinței în orice țară membră, căutarea oportunităților de studiu, muncă și viață oriunde în spațiul Uniunii. Milioane de cetățeni europeni trăiesc în acest context european, între țara lor și altă. Românii sunt doar o parte dintre ei. Nu sunt singurii. Nu este vorba despre emigrare, despre părăsirea definitivă a țării, ci despre mobilitate, un fenomen cât se poate de natural.

Într-o Europă Unită, toți cetățenii români, oriunde s-ar afla ei, în România sau în altă țară membră, contribuie la binele societății noastre. Fie că muncim în țară sau în străinătate, munca noastra se adună în avuția acestei țări.”

Continuați să citiți în Ziarul Românesc